Au descoperit tunelurile subterane ale dictatorului Maduro! Ce n-a mai apucat Ceaușescu să folosească…
România a devenit celebră la revoluție prin tunelurile subterane de sub fostul CC al PCR pe care Nicolae Ceaușescu n-a mai apucat să le folosească, dar astfel de refugii au fost date în vileag în altă țară cu regim de forță.
Directorul Institutului Casla, Tamara Suju, a declarat pentru ABC că, de pe vremea lui Hugo Chávez, regimul din Venezuela se pregătește să facă față unui eventual război, prin construirea de tuneluri pentru a proteja înaltul comandament militar atât în capitala Caracas, cât și în garnizoanele militare din întreaga țară.
În unele videoclipuri și imagini publicate de avocatul pentru drepturile omului pe rețelele sale de socializare, sunt detaliate caracteristicile unui buncăr subteran din „Brigada 14 Infanterie Mecanizată din Barquisimeto, statul Lara, care măsoară 157 metri lungime și 8 metri înălțime”.
Suju a raportat că sunt tuneluri construite pentru a „adăposti șefii Înaltului Comandament al fiecărui stat”, precum comandourile Zodi și Redi, până la ofițerii cu gradul de locotenent colonel, precum și pentru depozitarea armelor, materialelor și echipamentelor militare.
„Au fost construite de Ingineria Comandamentului Operațional Strategic (CEO) și, în acest caz, colonelul cubanez José Luis Alvarez Hernández a efectuat inspecția”.
Ea a mai declarat că respetiva construcție a tunelului pentru Brigada de infanterie Barquisimeto s-a încheiat în 2016 și că nu știe „câte tuneluri de acest tip au fost construite în toată țara”.
„Ceea ce știu este că sunt unele abandonate pentru că liderii militari, ofițerii și generalii responsabili au furat banii, vânzând armături (fier) și ciment pentru construcţie.”
Tamara Suju a afirmat, de asemenea, că ordinul de construire a fost dat de regretatul Hugo Chávez în 2011 și „construcția continuă, deși bugetele alocate au fost furate pe parcurs”.
O rețea subterană
Avocatul pentru drepturile omului a confirmat ceea ce generalul pensionar Antonio Rivero a dezvăluit în urmă cu ceva timp cu privire la existența tunelurilor în Caracas, la aproximativ 17 kilometri sub pământ pentru protecția sau evadarea înaltei guvernări chaviste în caz de război.
Experții subliniază că tunelurile ar servi și pentru a ascunde arme, dolari și aur pe care regimul Maduro le-a furat instituțiilor de stat.
Rețeaua subterană ar avea o legătură cu reședințele în care Maduro și familia sa stau la Fort Tiuna și rudele primei doamne Cilia Flores în cele 14 case închise de pe strada Tacarigua din cartierul rezidențial Cumbres de Curumo, la sud de Caracas.