Lucian Bode: „O decizie favorabilă a UE în privința aderării la spațiul Schengen, probabil în decembrie”

0
1151

Ministrul de Interne Lucian Bode, aflat în vizită oficială la Madrid, a declarat că, în decembrie, am putea avea o decizie favorabilă a Uniunii Europene în privința aderării la spațiul Schengen, potrivit stiritvr.

„În decembrie, am putea avea loc o decizie favorabilă având în vedere că președinția cehă a UE a declarat că susține aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen”, a declarat ministrul Lucian Bode.

„Decizia Spaniei este de a ne susține la aderarea la spațiul Schengen”, a precizat oficialul român. „Cred că vocea Spaniei va fi auzită și de alte state membre. Contăm pe sprijinul tuturor partenerilor europeni pentru atingerea acestui obiectiv. România îndeplinește toate condițiile din 2011”, a adăugat ministrul.

„România gestionează 2070 de kilometri de frontieră ai Uniunii Europene și conflictul din Ucraina a arătat încă o dată că România este un partener de nădejde al Uniunii Europene, e un factor de stabilitate, de asigurare  a securității frontierelor UE (…) La începutul lunii octombrie, în România și Bulgaria va avea loc o vizită de evaluare voluntară a experților din statele membre. În urma vizitei, va exista un set de concluzii. La consiliul JAI din 14 octombrie, de la Luxemburg, vom putea avea o primă imagine a finalității acestui demers. Ne dorim să existe un echilibru între obligațiile pe care România și le-a asumat și le realizează și drepturile de care, din păcate, nu beneficiază”, spune ministrul de Interne.

România și Spania își doresc să realizeze până la sfârșitul anului o ședință comună a guvernelor celor două țări.

Lucian Bode este primul ministru român de Interne care vizitează Spania în ultimii 15 ani.  Românii reprezintă cea mai mare comunitate străină din Spania, totalizând peste un milion de rezidenţi.

Leave a reply