vineri, septembrie 24

Leo Messi adevărul la plecarea sa: ” Mi-a redus salariul cu 50%. Am ajuns la un acord, dar nu s-a putut din cauza Ligii”

0
92

Lionel Messi  a susținut azi, o conferință de presă în care a vorbit despre plecarea de la Barcelona.

Acompaniat de soție și de cei trei copii, Leo Messi a vorbit azi despre plecarea de la Barcelona.  În momentul în care a intrat în sală, emoțiile l-au cuprins pe starul argentinian, iar acesta a început să plângă, la fel ca unii dintre colegii săi.


„În ultimele zile, m-am gândit la ce pot spune. Adevărul este că nu pot spune nimic. Este foarte greu pentru mine, după atât de mulți ani. Am fost aici toată viața mea. Nu sunt gata pentru asta.

Am făcut totul, eu, clubul și Laporta. Dar nu s-a putut mai mult din cauza Ligii. Am făcut totul. Am vrut să rămân. Anul trecut nu am vrut, dar acum voiam. Dar nu s-a putut.Totul era aranjat, dar din cauza Ligii, nimic nu s-a mai putu face. Eram cu totul de acord. M-am oferit să reduc salariul cu 50%.Am făcut tot ce s-a putut” a declarat starul argentinian.

 

 

Leave a reply