sâmbătă, octombrie 12

Lege unică în Europa, votată de parlamentul spaniol. Printre inițiatori se numără și o româncă

Spania este prima țară din Europa care introduce în sistemul de asigurări de sănătate concediul menstrual. Parlamentul a votat legea prin care angajatele care suferă dureri vor putea cere lunar, oricâte zile au nevoie. Printre inițiatori se numără și o româncă.

Prima administrație, pionieră în introducerea unui permis menstrual sub forma unei zile libere recuperabile, a fost Primăria din Castellon. Iar cea care l-a pus în aplicare încă din septembrie anul trecut este o româncă. Monica susține că măsura reflectă și sănătatea angajatelor din primărie.

Monica Barabas, consilier Resurse Umane, Primăria Castellon: „Suntem mândri că suntem între primele primării care vizibilizăm problema femeii, este un pas mare spre egalitate. În cadrul primăriei din Castellon avem 670 de femei și până la data de astăzi nu l-a solicitat nimeni”.

De acum însă, orice angajată din Spania va putea beneficia de oricâte zile de concediu medical în cazul în care în perioada sensibilă a lunii se simte atât de rău încât nu poate lucra. Și fără să trebuiască să recupereze orele.

“Putem avea intenții bune, dar în realitate cred că, dacă pentru același loc de muncă vor concura un bărbat și o femeie, această măsură nu ne este favorabilă.

“Mie îmi pare bine, să se preocupe pentru dreptul femeilor”.

Printre modificările legislative votate de Parlamentul spaniol, se află și eliminarea obligativității de a avea aprobarea părinților pentru a putea face avort, în cazul fetelor de peste 16 ani. Iar tinerele vor avea acces la acest serviciu medical în cadrul spitalelor publice. De asemenea, pastilele contraceptive de a doua zi vor fi gratuite, potrivit stiri.tvr.ro.

Au existat însă și unele reglementări care au fost scoase din textul de lege cu o zi înaintea votului. De exemplu, reducerea TVA-ului la produsele de igienă de strictă necesitate, inclusiv pampersi, din cauză că ar fi presupus un efort bugetar de 30 de milioane de euro. Autoritățile promit însă că vor reveni asupra deciziei.

Leave a reply