Laurenţiu Ciocăzanu: “Nu cred că tinerii au vreo mare vină pentru că nu simt ca noi, nici noi nu am simțit la fel ca părinții sau bunicii noștri”

0
225

Ziceam anul trecut că pandemia ne obligă să ne resetăm ca oameni,civilizație,lume. Să ne întrebăm dacă am greșit cumva ca specie, unde am greșit, cum putem schimba asta, ce lecție să învățăm din vâltoarea abia începută în lume, cum putem să ne întoarcem fața către natură, respectul față de Pământ și față de noi înșine. 

  • Nu mai sunt așa de sigur, văzând că tot ce înțelege lumea din această tragedie la scară planetară este cum să scape de infectare și boală ca să revină la viața dinainte, la goana după bani și putere cu orice preț, la cum să-și asigure fiecare confortul egoist, cu spatele la esența noastră, la valorile uitate masiv (empatie, solidaritate, respect, ajutor, iubire)… 
  • E cu atât mai neplăcut să constați așa ceva înainte de sfintele sărbători ale Paștelui, în Săptămâna Mare a sacrificiului imens lăsat nouă moștenire de Iisus Hristos, pe care lumea l-a cam aruncat la coș (deși există încă ritualuri, mulți făcători de cruce formală și o mulțime deloc neglijabilă de oameni care se bucură mai mult pentru zilele de vacanță decât să pună mare preț pe adevărul divin adus în viața de zi cu zi). 
  • Așa că, fie din cauza pandemiei, fie pentru că lumea se rupe lent de lecția Mântuitorului, Paștele devine pe tăcute doar o simplă vacanță fără altă semnificație. 
  • Nu toată lumea simte așa, slavă Domnului, există încă o masă critică fidelă valorilor creștine autentice, nu fardate și nici folosite politic, încă dispusă să lupte cu nevoia de a conecta viața noastră la învățăturile Mântuitorului (care nu trebuie asumate dogmatic și arogant, ci pur și simplu ”digerate” cu plăcere, ca o listă de povețe povestite cu har de cineva care știe mai mult decât noi). 
  • Fie ca trezirea să vină mai devreme sau mai târziu, pentru că suntem clar la mare răscruce de drumuri și puțini par dispuși să caute adevărul adevărat din spatele tuturor celor văzute și nevăzute! 
  • Nu cred că tinerii au vreo mare vină pentru că nu simt ca noi, nici noi nu am simțit la fel ca părinții sau bunicii noștri. Pe de o parte, ei sunt victimele progresului gestionat prost tocmai de generația părinților lor, pe de alta au devenit și victimele unui mod de viață prea confortabil, al dorințelor satisfăcute de familie dincolo de orice limită – au devenit prizonierii unei lumi care nu i-a învățat să lupte, să muncească, să se zbată, să apere valorile pentru care părinții lor au făcut sacrificii imense. 
  • Pur și simplu, mulți dintre ei nu știu ce au însemnat aceste sacrificii, nu știu cum e viața fără libertate, nu pun la mare preț pilda răstignirii lui Iisus pe cruce, nu cred în ceva anume cu mare tărie în afară de propriul confort, de dimensiunea acelui ”să mi se dea”, în ”misecuvinismul” pe care inclusiv cei maturi se fac că nu-l văd, dar el definește tot mai mult lumea din jur. 
  • Partea bună e că nimic nu este definitiv pierdut, că încă mai putem îndrepta ce nu am făcut bine, că ne putem salva pe multiple planuri, cu o condiție: să acceptăm că suntem pe un drum greșit, să căutăm răspunsuri, să facem un efort cu noi înșine de a ne rupe de vraja goanei după bunăstare exagerată și să punem echilibrul în toate la mare preț. Putem? Vrem? Ne pasă? 
  • Ca de obicei, în aceste zile înălțătoare, ne rămân totuși speranța, rugăciunile, credința că, și de această dată, ceva și mai ales CINEVA ne va arăta calea, adevărul și viața.  
  • Paște fericit!  

Laurenţiu Ciocăzanu este coordonator Voxpublica.ro 

Leave a reply