Măsurile de relaxare luate de mai multe ţări după cel puţin două luni de carantină şi izolare socială încep să îşi arate colţii. La nivel mondial, apar tot mai multe cazuri noi, iar situaţia din România este doar un exemplu că soluţia nu este ignorarea pericolului COVID 19, ci dimpotrivă, continuarea măsurilor de protecţie sanitară. Azi, de Ziua Mondială a Refugiaţilor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis comunităţii internaţionale un mesaj pentru protejarea oamenilor aflaţi pe drumuri.
„Lumea a intrat într-o fază nouă și periculoasă. Mulți oameni sunt evident obosiți să mai stea în casă. Țările sunt dornice să-și redeschidă societate și economia”, a declarat șeful OMS, Tedros Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferință de presă online.
„Însă virusul continuă să se răspândească rapid, rămâne mortal și cea mai mare parte a persoanelor sunt expuse”, a adăugat acesta, precizând că OMS a înregistrat joi peste 150.000 de noi cazuri, un record pentru o zingură zi de la începutul epidemiei.
Tedros a cerut oamenilor să continue menținerea distanței de siguranță.
„Stați acasă, dacă vă simțiți rău. Continuați să vă acoperiți nasul și gura atunci când tuşiţi. Purtați o mască atunci când este cazul. Continuați să vă curățați mâinile. Continuăm să cerem tuturor țărilor să se concentreze pe elementele de bază: găsirea persoanelor infectate, izolarea lor, testarea și grijă faţă de fiecare caz. Urmăriți și carantinați fiecare contact”, a adăugat el.
„Cei mai vulnerabili vor fi cei care suferă cel mai mult”
Pe măsură ce pandemia se accelerează, directorul organizației internaționale de sănătate a detaliat că „cei mai vulnerabili vor fi cei care suferă cel mai mult”.
„Toate țările bogate și sărace au populații vulnerabile la un risc crescut de îmbolnăvire gravă și la moarte”, a amintit el cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, care este sărbătorită sâmbătă.
În acest moment, el a menționat că refugiații „au un risc special de a fi loviți de Covid-19, deoarece au adesea acces limitat la locuințe, apă, nutriție, salubritate și servicii de sănătate adecvate”.
„Peste 80 la sută dintre refugiații lumii și aproape toate persoanele strămutate din lume se află în țări cu venituri mici și medii„, a adăugat el.
Liderul OMS a recunoscut că organizaţia „este profund îngrijorată de pericolul foarte real și actual al transmiterii pe scară largă a Covid-19 în lagărele de refugiați”. „Pe lângă amenințarea pentru sănătate pe care o prezintă virusul, Covid-19 expune de asemenea mulți refugiați la dificultăți și mai grave”, a adăugat el.
Un raport publicat vineri de Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie arată că aproximativ 70 la sută dintre refugiații chestionați în Turcia și-au pierdut locul de muncă de la începutul pandemiei.
„Avem o datorie comună de a face tot posibilul pentru a preveni, detecta și răspunde la transmiterea Covid-19 în rândul populațiilor de refugiați. Măsurile de sănătate publică care reduc transmisia COVID-19 necesită o implementare strictă și susținută. Aceasta este greu de realizat în taberele de refugiați, unde situația de sănătate publică este precară”, a concluzionat oficialul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.