
Acum vorbeşte cu presa de la balcon
Îşi ia temperatura de trei ori pe zi şi nici vorbă de febră! Paco a învins coronavirusul! Acest pensionar de 76 de ani a povestit presei cum a trăit el lupta cu boala moemntului.
“Am rămas fără forţă, corpul mă durea…”, povesteşte el, acum cu pace în suflet şi încredere în sine.
E de părere că s-a infectat chiar în casa lui.
“A venit fiica mea să stea câteva zile aici cu noi, că ea locuieşte în Madrid, şi eu cred că acela a fost momentul în care m-am contaminat”.
A avizat sanitarii şi o ambulanţă l-a ridicat din casă, pentru a-l duce repede la spital.
Paco îşi aminteşte ce figură avea şoferul Salvării.
“Sărmanul şofer, avea mai multă frică decât mine”, spune el zâmbind.
Dar frica nu avea cum să-l ocolească nici pe el. Pentru că Paco avea patologii vechi şi nu neglijabile: trei infarcturi, o infecţie, başca pneumonia care bătea la uşă. Dar bătrânul avea să fie în cele din urmă victorios şi de această dată în lupta cu boala.
“Să ai o atitudine pozitivă este fundamental. De asemenea, să ai o încredere deplină în personal şi pur şi simplu să duci povara asta fără frică”, îi sfătuieşte el pe cei care s-ar putea confrunta cu temutul virus.

Vecinii l-au primit ca pe un erou
A stat internat o săptămână în Spitalul Universitar din Santiago de Compostela, iar acum trebuie să mai stea în casă încă 15 zile de carantină.
Întoarcerea acasă a fost o adevărată sărbătoare. Vecinii au ieşit la balcoane şi au aplaudat însănătoşirea sa la scenă deschisă. Ceea ce l-a mişcat profund pe “Don Paco”.
“Aproape, aproape, aşi fi zis că sosit Mesia. Aşa m-au primit vecinii mei”, mărturiseşte bătrânul de 76 de ani, scăpat de coronavirus după ce mai învinsese de-a lungul vieţii şi trei infarcturi.
Cazul lui arată că nimic nu e imposibil când viaţa îşi cere drepturile cu încăpăţânare. Şi că, deşi vârstnicii sunt cei mai expuşi acestei pandemii care a răpit până acum vieţile a peste 8.000 de spanioli, unii dintre ei se agaţă cu disperare de vindecare.