Klaus Iohannis ajunge joi la Kiev, împreună cu Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi

0
523
Președintele Klaus Iohhannis ajunge astăzi la Kiev, într-o vizită comună cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi.

Șeful statului se va afla în Capitala Ucrainei după ora 11.00, potrivit surselor digi24.ro.

Informația privind vizita lui Iohannis la Kiev a fost publicată la începutul acestei săptămâni de parlamentarul ucrainean Oleksi Goncearenko, pe Twitter, dar nu a fost confirmată până acum de autoritățile române din motive de securitate.

Scholz, Macron și Draghi, care merg împreună în Ucraina, au publicat o fotografie din trenul care îi duce la Kiev.

Vizita are loc cu o zi înainte ca executivul UE să facă o recomandare cu privire la statutul candidaturii Ucrainei la UE, perspectivă faţă de care cele trei ţări au fost reţinute, relatează Agerpres. În schimb, Romania s-a pronunțat în favoarea aderării la UE atât a Ucrainei, cât și a Republicii Moldova.

Miercuri, în România, Macron a spus că este timpul ca Europa să reasigure Ucraina cu privire la ambiţiile sale europene.

Suntem într-un moment în care trebuie să trimitem semnale politice clare, noi europenii, către Ucraina şi poporul ei, când acesta rezistă eroic”, a spus preşedintele francez, fără a oferi detalii.

De altfel, în timpul vizitei în România, Macron a discutat cu Iohannis despre situația din Ucraina.

Am prezentat măsurile luate de România pentru refugiații ucraineni care vin în România, precum și sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei, inclusiv prin hub-ul de la Suceava, pe care și Franța l-a utilizat în „mod intensiv”, a spus Iohannis.

O altă temă de interes comun prioritar pentru România și Franța, pe care am abordat-o în cadrul discuțiilor, a fost asigurarea securității alimentare la nivel global, care este profund afectată de blocada impusă abuziv de Rusia porturilor ucrainene, ceea ce împiedică cerealele din această țară să ajungă în multe state din diverse regiuni ale lumii.

România depune eforturi susținute, multidimensionale, în sprijinul Ucrainei, prin oferirea de rute pentru exportul de cereale, inclusiv prin Portul Constanța de la Marea Neagră și prin porturile românești de la Dunăre. Autoritățile noastre caută soluții integrate pentru a face acest tranzit cât mai eficient, inclusiv cu sprijinul partenerilor noștri externi. Am stabilit, astfel, împreună cu domnul Președinte să cooperăm apropiat pentru realizarea acestui obiectiv”, a continuat el.

Leave a reply