Joe Biden, primul interviu după alegerile din 3 noiembrie: „Nu va fi un al treilea mandat al lui Obama”

0
734

Joe Biden a acordat primul interviu după alegerile din 3 noiembrie, pe care le-a câștigat detașat, potrivit proiecțiilor media, deși rezultalele oficiale nu au fost anunțate și mai sunt încă state unde se numără voturi sau au loc acțiuni în justiție, unde echipa lui Donald Trump contestă corectitudinea scrutinului. Președintele-ales a vorbit despre tranziția de la administrația Trump la administrația Biden, despre strategia de luptă împotriva COVID și despre imigrație. „Nu va fi un al treilea mandat al lui Obama”, a declarat Joe Biden într-un interviu exclusiv pentru NBC.

Joe Biden a spus că administrația Trump a luat deja legătura cu echipa lui de tranziție și a descris eforturile ca fiind „sincere”.

„Deja se lucrează să pot primi briefingul prezidențial zilnic. Încercăm să luăm legătura cu echipa de la Casa Albă care se ocupă de gestionarea crizei COVID și să vedem cum vom distribui vaccinul și cum va ajunge acesta la persoanele care au nevoie de el, deci nu cred că suntem atât de mult în urma calendarului cum credeam până acum”, a declarat Joe Biden în interviu, citat de digi24.

„Nu va fi un al treilea mandat al lui Obama”

Biden a mai spus că nu a vorbit direct cu Donald Trump după încheierea alegerilor și a precizat că administrația lui nu va fi un al treilea mandat al lui Barack Obama, pentru că lumea s-a schimbat foarte mult în timpul administrației Trump.

„Trăim într-o cu totul altă lume decât în vremea administrației Obama-Biden. Președintele Trump a schimbat peisajul. A devenit America în primul rând. A devenit America singură”, a mai arătat președintele-ales.

Reforma imigrației, lupta împotriva COVID

Biden a mai spus în interviu că în primele 100 de zile de mandat vrea să treacă reforma imigrației și strategia împotriva COVID prin Congres.

„Voi trimite o lege a imigrației în Senat, prin care peste 11 milioane de oameni care trăiesc fără documente în America vor putea obține cetățenia. De asemenea, voi îndrepta câteva ordine executive care, cred eu, au avut un impact foarte dăunător asupra climei și sănătății noastre, de la metan până la o întreagă paletă de alte lucruri pe care le-a făcut președintele (Trump – n.r.)”, a afirmat Joe Biden.

De asemenea, președintele-ales a negat speculațiile că va ordona investigarea lui Donald Trump după ce își va prelua mandatul.

„Nu voi face ce face actualul președinte și nu voi folosi Departamentul de Justiție ca vehicul pentru a demonstra că s-a întâmplat ceva. Mă voi concentra să-i aduc pe americani înapoi într-un loc unde să aibă siguranța, garanția că vor reuși”, a arătat Biden.

Donald Trump refuză în continuare să-și recunoască înfrângerea, iar avocații săi înaintează acțiuni în justiție încercând să întoarcă rezultatul. Strategia aceasta a primit însă o lovitură dură, după ce unele state-cheie au confirmat oficial victoria lui Joe Biden.

Leave a reply