Istorii Transilvane | Cronica uitată a unui monument dispărut – Statuia „Majestății Sale Regele Ferdinand I” din Orăștie
Personalitatea Regelui Ferdinand „cel Loial” sau „Întregitorul” (1865-1927), prin contribuțiile avute în Primul Război Mondial, ratificarea Marii Uniri de la 1918 și modernizarea României Întregite, și-a pus amprenta asupra tuturor palierelor culturii române, în special, asupra artei monumentale din deceniile interbelice. În această perioadă, de profunde mutații ce au marcat Statul român unitar, autoritățile centrale și locale, dar mai cu seamă societatea civilă, au inițiat și susținut material imortalizarea efigiei Suveranului unificator, atât pe piesele numismatice, de medalistică, filatelice, etc., cât și prin intermediul artelor plastice – pictura și sculptura. Astfel, o serie dintre monumentele de for public din România l-au avut ca protagonist pe Regele Ferdinand I, reprezentat fie în postura ecvestră (București, Oradea), fie în ipostaza pedestră (Orăștie, Chișinău, Tulcea, Silistra – în Cadrilater).
Din nefericire, atât monumentele-simbol ale Regalității românești, cât și reprezentările elitei politice și militare, ridicate între cele două războaie mondiale, au avut o soartă nefastă după instaurarea regimului comunist în țara noastră, marea majoritate a acestora fiind demontate, martelate, ascunse, distruse sau topite.
Însă, nu numai comuniștii s-au dedat la darea statuilor jos de pe soclu!…
Un „caz” aparte de monument dispărut este cel al Statuii Regelui Ferdinand I din Orăștie. Despre soarta acestui ansamblu monumental, care a înobilat cu prezența sa centrul istoric al Orăștiei, între anii 1929-1936, mai depun mărturie doar cărțile poștale, fotografiile de epocă, ziarele vremii și amintirile unor localnici.
De la gând până la faptă: „Odiseea” nașterii unei statui a Regelui Întregitor de Țară, la Orăștie
Izvoarele jurnalistice, precum ziarul bucureștean „Universul”, arată că, prin anul 1926, la Orăștie, mulțumită inițiativei colonelului Ariton Aritonovici – comandant al Centrului de Recrutare din localitate, se constituise deja un „Comitet local”, format din reprezentanții autorităților publice și intelectualității de aici, pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării unui monument dedicat Regelui Ferdinand I. Colecta a avut succes, la proiect contribuind Primăria orașului, Banca „Ardeleana” Orăștie, garnizoana militară, omul politic Aurel Vlad, diverșii intelectuali, comunitatea locală, precum și o seamă de locuitori ai județului Hunedoara.
Potrivit inscripției de pe soclul statuii, gândul inițial al ridicării monumentului se conturase încă din anul 1925, dorindu-se ca, prin acest demers, să i se aducă un omagiu Regelui, la aniversarea a 60 de ani de viață! Numai că, datorită dificultăților financiare de la început, oportunitatea a fost ratată, reconfigurându-se o nouă motivație – celebrarea unui deceniu de la Marea Unire (1918-1928). „Sufletul” proiectului – colonelul Ariton Aritonovici – nu se găsea la prima inițiativă de acest fel. În anul 1921, pe când era comandant al Regimentului 18 Vânători, acesta mai „patronase” ridicarea unui bust al Regelui Ferdinand, în comuna Tinca (județul Bihor).
Pentru realizarea statuii, a fost agreat sculptorul bucureștean Vasile Ionescu-Varo (1887–1966). Format la Școala Națională de Arte Frumoase din capitala României și absolvent al École Nationale Supérieure des Beaux-Arts Paris, artistul era adeptul unei viziuni conservatoare, exersând sculptura figurativă, naturalistă, care se preta punerii în operă a artei statuare. În atelierul său de boemă studenție pariziană, din Rue de Montparnasse, a modelat, în maniera școlilor lui Rodin și Bourdelle, o serie de „portrete și busturi, aflate în colecțiile de artă ale unor fruntași intelectuali din metropola lumii”. Mânat de dorul de patrie, artistul s-a reîntors în țară, la finalul Marelui Război. Cu o apetență aparte pentru marmură și, mai ales, pentru bronz, acesta a realizat efigiile unor personalități ale culturii noastre naționale, dar și piese de sculptură în maniera caracteristică monumentelor de for public. Aici, pot fi amintite: Medalioanele cu chipurile lui Titu Maiorescu și Bogdan Petriceicu-Hașdeu de pe fațada Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, Bustul prof. dr. Emanoil C. Teodorescu din Grădina Botanică București, Monumentul Eroilor din 1916-1918 în București, Monumentul Eroilor cavaleriști din Primul Război Mondial, de pe dealul Coșna – Pasul Oituz (dezvelit în prezența Regelui Carol al II-lea), Monumentul Ecaterina Teodoroiudin Brăila, Apostolii Basarabeni – monument ridicat în grădina Catedralei din Chișinău, dar și Monumentul Regelui Ferdinand I, executat în anii 1926-1927 și așezat în Piața „Regina Maria” din Orăștie. În plus, acest sculptor s-a numărat printre artiștii care au elogiat plastic vitejia soldaților români de pe fronturile Marelui Război; între altele, lui i se datorează și un proiect de monument, intitulat „Soldat cu drapel”, păstrat la Muzeul Național de Artă al României.
Din câte suntem avizați de un corespondent al redacției clujene „Chemarea Tinerimei Române”, la realizarea prototipului-machetă al statuii, artistului îi servise drept model chiar Regele Ferdinand I: „Sculptorul Ionescu-Varo a izbutit să transpună perfect în bronz caracteristicile Suveranului, care în 1926, a pozat însuși, încât statuia îți dă impresia vie a regelui Ferdinand I”. Un cronicar de la revista „Luceafărul” precizează că Suveranul i-ar fi pozat sculptorului, „la Palatul Regal” din București.
Informația ne este confirmată și de redacția ziarului „Libertatea” din Orăștie, care, „în preajma serbărilor de dezvelire”, relata: „Însuși Majestatea Sa Regele a pozat – a stat în fața măestrului cioplitor, ca să-i prindă cât mai bine, cât mai curat, fiecare trăsătură, întreaga Sa ținută”. De altfel, Ionescu-Varo era deja familiarizat cu chipul ilustrului personaj, deoarece acesta a mai realizat un basorelief în bronz, expus la Muzeul Național Militar „Ferdinand I” din București.
Conexiunile artistice ale lui Ionescu-Varo cu instituția Regalității Române nu s-au oprit aici. Se știe că acestuia i se datorează și două reprezentări, în bronz, ale Regelui Carol al II-lea: o efigie executată în tehnica basoreliefului, precum și un bust, comandat în 1935, de ministrul Nicolae Titulescu.
Nu cunoaștem unde s-a turnat statuia, dar bănuim că la Uzinele Mecanice din Cugir ori poate la Uzinele de Fier din Hunedoara, care se găseau doar la „o aruncătură de băț” de Orăștie. Cheltuielile cu înălțarea monumentului au ajuns la „peste jumătate de milion lei”.
Cert este că, spre sfârșitul verii anului 1927, statuia era deja finalizată, în contextul în care, Regele Ferdinand I trecuse la cele veșnice, în 20 iulie 1927. Dintr-o atare perspectivă cronologică, se pare că statuia lui Vasile Ionescu-Varo a fost cea de pe urmă operă sculpturală realizată de cineva, atât timp cât monarhul a mai fost în viață. Prin urmare, pe lângă un rol omagial, monumentul avea să aibă și o semnificație comemorativă.
Pentru amplasarea statuii, s-a ales un loc de prestigiu al Orăștiei, respectiv mijlocul pieței centrale a burgului, care în epocă, purta numele de „Piața Regina Maria”. După cum scria un reporter de la „Clujul Românesc”, ceremonia religioasă a punerii pietrei de fundament a ansamblului statuar a „celui dintâi Rege al tuturor românilor” a avut loc, la Orăștie, în ziua de 14 septembrie 1927, „în fața autorităților civile și militare”.
Însă, inaugurarea statuii a suferit nu mai puțin de patru amânări, sub diferite motive mai mult sau mai puțin obiective.
17 Noiembrie 1929, ziua când Regele Ferdinand I al României „a urcat” pe soclu, la Orăștie
Potrivit periodicului clujean „Chemarea Tinerimei Române”, dezvelirea monumentului s-a desfășurat, mai târziu față de termenul preconizat, abia în ziua de duminică, 17 noiembrie 1929, în cadrul unei ceremonii grandioase, la care „au luat parte oaspeții cei mai iluștri: M. Sa Regina Maria, Elisabeta a Greciei, Altețele Lor Regale principesele Elena – mamă și Ileana, principele regent Nicolae, Înaltul Regent C. Sărățeanu, domnul general Presan, domnul prim-ministru Iuliu Maniu, miniștrii Aurel Vlad, Pan. Halippa, general Cihoski, subsecretat de Stat A. Dobrescu, Șt. Cicio-Pop – președintele Adunării Deputaților, Traian Bratu – președintele Senatului, I.P.S.S. Mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu, Cimponeriu – prefectul jud. Hunedoara, numeroși parlamentari…”, precum și „o mulțime imensă de pe la sate”. În discursurile ținute la festivități, se arăta: „Statuia de la Orăștie este încă o dovadă de recunoștință a românilor descătușați de dincoace de munți, față de Dinastia liberatoare”.
O cronică a evenimentului a fost publicată în periodicul orăștian „Libertatea”, din 21 noiembrie 1929. Orăștia își așteptase înalții oaspeți, „ferchezuită” în strai de sărbătoare cu „stindarde naționale mari”, „ghirlande verzi și cu (cetină de) brad”, „patru Porți de triumf”. De la biserica din Drumul Țării și până în ringul pieței centrale, „pe amândouă laturile străzii, erau înșiruite soliile satelor, venite în haine de sărbătoare”. La ora 9 dimineața, cu un tren special, soseau premierul Iuliu Maniu, reprezentanții Cabinetului său, Mitropolitul Ardealului – Î.P.S. Nicolae Bălan, Președinții celor două Camere Parlamentare – Traian Bratu și Ștefan Cicio-Pop, generalii Constantin Prezan, Ioan P. Dașchievici, Bordan, precum și o serie de parlamentari și ziariști. La ora 10, „Trenul Regal” îi aducea la Orăștie pe membrii Casei Regale: Regina Maria, principesele Elisabeta, Elena și Ileana, principele Nicolae din partea Regenței. La peronul gării, primirea oficială s-a făcut, în acordurile Imnului Regal „Trăiască Regele”, de către: Garda de Onoare a Regimentului nr. 92 Infanterie „Decebal”, Primul-ministru Iuliu Maniu, Mitropolitul Bălan, ministrul dr. Aurel Vlad, prefectul Cimponeriu, Consiliul Local Orăștie, „reprezentanții Bisericilor – Ortodoxă, Unită, Evanghelică, Catolică, Reformată și Izraelită”. Primarul Ioan Branga i-a întâmpinat, „după obiceiul străbun al țării”, cu pâine și sare. În sala de așteptare a gării, „prefăcută în salon frumos împodobit cu covoare, cunună și flori”, Regina Maria s-a întreținut cu „trimisele Societăților Femeilor din oraș, române, săsești, maghiare”. În lungul celor aproape trei kilometri până în centru, iluștrii oaspeți au fost gardați de două escadroane de călăreți din „Escorta Regală”. Intrarea în oraș a avut loc, sub o ploaie de flori. În piața centrală, „muzica militară a întâmpinat Familia Regală cu «Imnul Regal»”. Mitropolitul Nicolae Bălan, asistat de un sobor de preoți, a sfințit statuia Regelui Ferdinand. În numele Armatei Române, un „ofițer a tras acum vălul, un larg tricolor, ce acoperea chipul Regelui”.
Au ținut vibrante discursuri: Mitropolitul Bălan, „colonelul Aritonovici, președintele Comitetului de ridicare a monumentului”, generalul Cihoski – Ministru de Război, ministrul dr. Aurel Vlad, din partea Academiei Române – acad. Alexandru Lapedatu, primarul Ioan Branga ș.a. „Talentatul sculptor Ionescu-Varo” a fost prezentat Reginei Maria. A urmat parada impresionantă, care oglindea lumea multiculturală a Județului Hunedoara. Au trecut prin fața statuii Regelui Ferdinand și oaspeților regali: elevii și dascălii școlilor, Cercetașii, „Conductul etnografic” al comunelor din Ținutul Orăștiei, precum și gărzile militare ale Regimentului nr. 92 Infanterie „Decebal” Orăștie, Regimentului nr. 4 Grăniceri Deva, Cavaleria din Sebeș. Ulterior, Familia Regală și-a luat bun-rămas de la Orăștie, îndreptându-se, cu „Trenul Regal”, spre București.
În cinstea evenimentului, s-a dat și un banchet, „în Sala de teatru a Hotelului «Central»”, la care au participat premierul Iuliu Maniu, Mitropolitul Nicolae Bălan, Protopopul Ioan Moța, ministrul dr. Aurel Vlad, parlamentari, generali, clerici, împreună cu alți 250 invitați.
„Redesenarea” chipului unei statui istorice
Ansamblul monumental închinat Regalității române trona în centrul Pieței „Regina Maria” din Orăștie, acesta având o compoziție artistică distinctă. Statuia din bronz îl prezenta pe Regele Ferdinand I, în mărime naturală, îmbrăcat cu uniforma militară și decorațiile aplicate pe piept, cu mantaua descheiată, capul dezvelit, stând rezemat cu mâna stângă pe sabie; în mâna dreaptă, ținea un binoclu ofițeresc. Comitetul de inițiativă optase pentru dimensiunile naturale, nefiind „puteri materiale pentru un monument mai mare, mai scump”. Alura acestuia trimitea la imaginea regelui pe front. Piesa sculpturală era așezată pe un soclu placat cu andezit sur de Deva, pe care s-a aplicat stema națională a României, executată în bronz, precum și o placă de marmură albă cu următoarea inscripție: „M. S. Ferdinand I, primul Rege al tuturor Românilor, înfăptuitorul unității naționale de veacuri așteptată. Ridicatu-sa din prilejul aniversării de 60 ani, drept prinos de recunoștință și mărire în anul 1925, din inițiativa colonelului Aritonovici, cu ajutorul urbei și plășii Orăștie, și al cetățenilor cu credință nestrămutată în viitor, din județul Hunedoara”. Epigrafa, prin inexactitatea datei (statuia s-a dezvelit în 1929, și nu în 1925, cum se plănuise la început!), lasă a se întrevedea faptul că a fost inscripționată anterior punerii în operă a monumentului, dar și „ratarea” oportunității inițiale. Partea superioară a soclului era încinsă cu o bandă din frunze de stejar în basorelief, simbolul puterii și al trăiniciei. La picioarele soclului, un vultur din bronz, cu aripile desfăcute, ținând în gheare un drapel capturat de la inamic, simboliza „Victoria”. Sub vultur, pe soclu, din același material nobil, au fost aplicate „…basoreliefuri înfățișând episoade din viața glorioasă a lui Ferdinand cel Leal”. Întreaga compoziție statuară se găsea poziționată pe o mică esplanadă, în formă de potcoavă, placată cu andezit, înălțată la cca. 1,20 m deasupra caldarâmului pieței. La cele două extremități ale „potcoavei”, stăteau câte un krater din bronz, în cupa cărora, la ceremoniile oficiale, se aprindea „flacăra eternei memorii”. Accesul la statuie se făcea prin intermediul a 8 trepte, realizate din același material durabil. Monumentul a fost delimitat cu un careu dreptunghiular, tivit printr-o bordură de piatră, având încastrate mici borne de andezit, pentru susținerea balustradei din lanțuri. Interiorul acestei incinte fusese decorat cu gazon și tufe de trandafir. De-o parte și de alta, la stânga și la dreapta ansamblului, străjuiau „două tunuri puternice, smulse de la trufașii dușmani”, la Oituz, „dăruite de Corpul nr. 7 Armată din Sibiu”, ceea ce îi oferea explicite valențe militare, reiterând faptul că Regele este „capul Oștirii”, dar și vitejia ostașilor români.
Potrivit criticilor de artă ai vremii, statuia de la Orăștie a constituit „opera de maturitate” a sculptorului Vasile Ionescu-Varo. Presa vremii întărea aceste aprecieri: „E unul din cele mai reușite sau poate singurul monument care înfățișează pe marele Rege, în chip desăvârșit…”.
Un episod notabil ne este mărturisit de geograful Ion Conea, în cartea sa „Cum învață a-și cunoaște țara Măria Sa Mihai” (București, 1936): în 19 iunie 1935, monumentul a fost admirat de către nepotul Regelui Ferdinand, tânărul Principe de Coroană Mihai, viitorul rege al României, împreună cu profesorii și colegii Clasei Palatine. Cu acea ocazie, principele Mihai a fotografiat statuia bunicului său.
„Orice minune ține”… 7 ani! Statuia ctitorului de țară întregită, coborâtă de pe piedestal de legionari și „ascunsă” definitiv de comuniști
Deși, în 1929, primarul Orăștiei, Ioan Branga, făgăduia solemn „că va păstra statuia ca pe cea mai neprețuită podoabă a orașului și ținutului…”, Regele Ferdinand I turnat în bronz a vegheat fostul burg transilvan, doar 7 ani, până prin 1936. Nu comuniștii l-au dat jos de pe soclu, ci principalii ctitori ai Bisericii orotodoxe cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, nimeni alții decât legionarii. De fapt, arhitecții stabiliseră ca noul așezământ bisericesc să fie ridicat în același loc, pe care se găsea amplasată statuia. Proiectanții preconizau ca statuia să fie demontată din locul său, urmând ca, după construirea bisericii, să fie reamplasată vis-a-vis de aceasta. Astfel, în anul 1936, după dezasamblare, toate elementele monumentului, statuia și tunurile, au fost mutate în curtea cazărmii Regimetului 92 Infanterie „Decebal” din Orăștie.
Dar, ca în atâtea rânduri, „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. La câțiva ani de la demararea lucrărilor la biserică, România intra în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial. Fapt pentru care, impozanta basilică ortodoxă a fost sfințită, după încheierea războiului, la 2 septembrie 1945, în timpul guvernării procomuniste a lui Petru Groza.
Pe fondul instaurării comunismului în România, destinul statuii Regelui Ferdinand I urma să fie pecetluit. Nu numai că autoritățile „au uitat” să o mai reamplaseze pe locul preconizat, dar a dispărut pur și simplu. În lumea Orăștiei, pe seama acesteia circulă diferite legende urbane: unii sunt de părere că a fost topită, alții povestesc că s-ar putea să fi fost ascunsă de ochii comuniștilor, undeva, în vreo hrubă din subsolul bisericii care i-a răpit locul. Ar mai fi de investigat, prin magnetometrie, și incinta cazărmii din Orăștie, deoarece nu este de omis nici ipoteza ascunderii prin îngropare a statuii, undeva, acolo, din moment ce ultimul loc unde a fost văzută este acela.
Un apel pentru reconstituirea Statuii dispărute a Regelui Ferdinand I, lansat edililor de azi și de mâine ai Orăștiei!
Desigur, din punct de vedere etic și moral, s-ar cuveni reconstituirea Statuii Regelui Ferdinand I, la Orăștie. Este posibil ca prototipul-machetă executat de sculptorul Vasile Ionescu-Varo să fi supraviețuit prin vreun depozit de artă al unui muzeu din țară (Muzeul Național de Artă al României).
O fotografie a machetei inițiale a acestei statui a fost publicată, în anul 1928, în revista „România Eroică”. De asemenea, în 1935, imaginea prototipului reapare în presa românească, ca ilustrație a periodicului „Luceafărul”.
După acest model sau chiar după puținele fotografii rămase, Statuia Regelui Ferdinand I ar putea prinde din nou viață, astfel încât, să fie reașezată acolo unde îi este cuvenitul loc – în centrul Municipiului Orăștie. La aproape opt decenii și jumătate de la dispariția istoricului monument, articolul nostru este un apel, pe care îl lansăm, pe această cale, edililor de astăzi și de mâine ai Orăștiei, indiferent de „culoarea politică” pe care aceștia o reprezintă!
Dorin Petresc
(Articol publicat prima dată în Știrile Transilvaniei, la 10 iunie 2020)