duminică, noiembrie 28

Ipocrizia ”omului nou” Dacian Cioloș: a fost tovarăș cu ”omul vechi” Ludovic Orban și cu ”penalii” Dragnea,Tăriceanu, Vosganian, Chiuariu, Adomniței, Păcuraru, Borbely

0
2330

Cristian Adomniței, fost ministru al Educației și coleg de Guvern cu Cioloș, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru corupției

Una dintre condițiile puse de Dacian Cioloș, liderul USRPLUS, pentru o guvernare cu PNL este eliminarea lui Ludovic Orban din poziția de prim-ministru pe motiv că e nevoie de ”oameni noi”.

Cioloș n-a explicat ce se înțelege prin așa ceva, dar patru imagini mai vechi arată că nu e nicio diferență dintre el și Ludovic Orban, care în viziunea liderului PLUS ar fi ”omul vechi”.


Tudor Chiuariu (fost coleg cu Cioloș în Guvernul Tăriceanu II) a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru corupție

Dacian Cioloș a fost coleg de Guvern cu Ludovic Orban în Cabinetul Tăriceanu II.

Cioloș era ministrul Agriculturii, Orban ministrul Transporturilor. Deci cine e mai ”omul nou”?

Mai mult, Cioloș a stat la masă cu politicieni ”penali” celebri: Decebal Traian Remeș (ministrul Agriculturii înainte de Cioloș), Laszlo Borbely (ministrul Lucrărilor Publice), Paul Păcuraru (ministrul Muncii), Cristian Adomniței (ministrul Educației), Tudor Chiuriu (ministrul Justiției), personaje fie condamnate penal, fie acuzate de DNA pentru corupție.

E de-ajuns să pui numele lor pe internet ca să afli tone de informație care ar fi fost în măsură să-l compromită și pe Orban după principiul ”cine se aseamănă se-adună”.

Decebal Traian Remeș, de la care Cioloș a preluat Ministerul Agriculturii, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție

Ulterior, când a devenit premier tehnocrat, Dacian Cioloș a stat la masă cu însuși Liviu Dragnea, alături de care a și fost invitat la Palatul Cotroceni în mai multe rânduri și împreună cu care a stabilit cooptarea prietenului Vasile Dîncu (termen folosit de acesta despre Cioloș) ca vicepremier din partea PSD.

A fost o mare farsă pentru opinia publică, pentru că Dîncu nu era deloc tehnocrat, era PSD-ist cu state vechi, încă din vremea lui Adrian Năstase.

Înainte de se târgui cu Liviu Dragnea, Dacian Cioloș a avut negocieri cu Victor Ponta, președintele PSD (Liviu Dragnea era președinte executiv), vezi foto sus.

Practic, istoria lui Cioloș, de când a intrat în viața publică, nu e cu nimic diferită de a altor politicieni de tipul Ludovic Orban, pe care liderul PLUS îi acuză că fac parte din ”vechiul sistem”.

Este o ipocrizie nedemnă de statutul lui Cioloș și care nici măcar nu cadrează cu profilul și comportamentul său politic – unul altfel respectabil.

Varujan Vosganian, bun tovarăș cu Dacian Cioloș, a scăpat de DNA prin votul PSD și ALDE din Parlament

La fel, Ludovic Orban nu e cu nimic mai bun decât Cioloș, amândoi fac parte EXACT din aceeași tabără a VECHILOR politicieni, care însă nu au comis acte reprobabile sau ilegale.

Orban și-a dat demisia acum 4 ani, deși era candidat PNL la Primăria Capitalei, pentru că numele său a apărut într-un dosar DNA care ulterior s-a dovedit a fi nedrept, pentru că liderul PNL era nevinovat. La fel acum, după alegerile din 6 decembrie, Orban și-a dat demisia de onoare, deși a salvat România după trei ani de guverne Grindeanu, Tudose, Dăncilă.

De aceea, este ridicolă cererea USRPLUS ca Ludovic Orban să facă un pas în spate: ori îl fac amândoi, ori niciunul.

Așa e corect, având în vedere istoria și adevărul.

Detalii despre cine sunt toți ”oamenii vechi” din politică cu care a stat la masă Dacian Cioloș, AICI.

Leave a reply