vineri, octombrie 7

Ionuţ Stroe, despre situaţia din Kosovo: ”UE şi americanii sunt suficient de cumpătaţi în a nu da satisfacţie intereselor ruseşti”

0
136

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a explicat, luni seară, că Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii nu vor da satisfacţie intereselor ruseşti în conflictul izbucnit, în aceste zile, în Kosovo. Stroe este de părere că ruşii au un anumit interes în orice conflict etnic.

Ionuţ Stroe a declarat, luni seară, la Antena 3, că nu e de mirare că Rusia a reacţionat imediat după izbucnirea conflictului din Kosovo.  ”Este un anume interes pe care ruşii îl au în a testa orice fel de entitate, ţară sau conflict etnic, pentru că foarte multe dintre conflictele  ruşilor au pornit tocmai din aceste tensiuni etnice, pentru tot, în întreaga Europă. Nu e de mirare că avem o reacţie din partea Rusiei a doua zi după ce în Kosovo s-a întâmplat ce s-a întâmplat, în care, negru pe alb, explică situaţia, îşi oferă disponibilitatea în a ajuta şi sprijini şi declarativ şi posibil poate logistic sârbii, dar din  punctul meu de vedere, aceste lucruri nu fac altceva, decât să toarne gaz pe foc”, a precizat Stroe.  Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat că UE şi SUA nu vor da satisfacţie intereselor Rusiei, informează adevarul.

”Cred că UE şi americanii, care asigură securitatea în această zonă, Balcanii de vest de foarte mult timp, vor fi suficient de cumpătaţi în a nu da satisfacţie acestor interese ruseşti care se manifestă nu de ieri de azi, ci de foarte mult timp. Relaţia Rusia-Serbia este una de durată, recunoscută şi asumată de ambele state. Mai mult decât atât, tensiuni în zona Balcanilor de vest există. Dacă nu ar fi prezenţă militară acolo, hai să o spunem, de foarte mulţi ani, nu numai în Kosovo, şi în Bosnia.

Există un acord militar, ei dacă nu ar fi această prezenţă militară, există posibilitatea în a escalada situaţia. În momentul de faţă înţeleg că s-a calmat situaţia”, a mai declarat Stroe.  Guvernul dn Kosovo a decis să amâne cu o lună intrarea în vigoare a unor noi reguli la frontiera cu Serbia, care au provocat tensiuni duminică în nordul ţării, unde au fost ridicate baricade şi s-au tras focuri de armă asupra poliţiei, iar misiunea NATO (KFOR) s-a declarat ”pregătită să intervină în cazul în care este ameninţată stabilitatea” în nordul ţării, relatează AFP.

Leave a reply