Iohannis – reuniune a Consiliul European – sprijinul acordat Ucrainei şi securitatea alimentară globală
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a cărei agendă se va concentra pe situaţia de securitate şi consecinţele generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
„Liderii europeni vor discuta modalităţile de acordare, în continuare, a sprijinului politic şi a asistenţei umanitare, economice şi financiare Ucrainei, inclusiv cu referire la rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în eforturile de reconstrucţie post-conflict. Având în vedere impactul multidimensional al actualei crize asupra Republicii Moldova, va fi discutată şi necesitatea oferirii unui sprijin adecvat pentru consolidarea rezilienţei acestui stat”, a informat Administraţia Prezidenţială.
Şefii de stat şi de guvern vor discuta modalităţile concrete de sprijin pentru asigurarea continuităţii exporturilor alimentare din Ucraina, în contextul angajamentului UE pentru asigurarea securităţii alimentare globale, precizează sursa citată.
Agenda liderilor europeni va viza şi aspectele referitoare la securitate şi apărare, având în vedere propunerile recente ale Comisiei Europene „pentru remedierea deficitului de investiţii în materie de apărare” şi întărirea cooperării şi coordonării între statele membre în acest domeniu.
„Pornind de la propunerile recente ale Comisiei Europene în cadrul Planului RePowerEU pentru materializarea obiectivului reducerii dependenţelor energetice de Federaţia Rusă, şefii de stat şi de guvern vor continua discuţiile privind diversificarea surselor şi rutelor de energie şi securitatea aprovizionării. Astfel, un subiect important se referă la propunerile de optimizare a funcţionării pieţei europene de electricitate pentru controlul volatilităţii preţurilor, astfel încât acestea să fie accesibile, iar categoriile vulnerabile să fie cât mai bine protejate”, a informat Administraţia Prezidenţială, citată de agerpres.
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Despre noi
Lumea Liberă este o publicaţie online care se adresează românilor din ţară şi de peste graniţe interesaţi de informaţie curată, pusă în contextul Europei şi al întregului mapamond. Vrem să fie utilă celor care vor să se ridice deasupra războaielor multe şi mărunte din ţară, aflaţi în căutarea unei perspective globale a noţiunii de a fi român. E un site creat de asemenea pentru mulţimea nevăzută a celor plecaţi să-şi câştige viaţa în străinătate – onorabila DIASPORA, care merită infinit mai multă atenţie.
News
-
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024