Iohannis: „Nu avem un plan de a intra în austeritate”

Klaus Iohannis a susținut, marţi, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Întrebat dacă crede că există un scenariu al austerității în România, Klaus Iohannis a răspuns că nu crede în această variantă. „Nu cred, și nu avem un plan de intra într-un procedeu de austeritate”, a spus președintele. „Nu intenționez să accept un nou experiment de acest tip cu România”, a punctat șeful statului.

„Nu cred, și nu avem un plan de intra într-un procedeu de austeritate, din motive foarte simple. Am avut criza economică din 2009, 2010, 2011, unde a încercat Europa, sau s-a încercat pe plan european să se combată criza prin măsuri de austeritate. Rezultatul nu a fost unul bun, și nu intenționez să accept un nou experiment de acest tip cu România.

Planul pe care îl avem, este planul care a fost în repetate rânduri prezentat de Guvernul României, fiindcă de problemele economice, după cum știm cu toții se ocupă Guvernul României. Este un plan care până acum a funcționat foarte bine, Guvernul pe de o parte alocă bani suficienți pentru investiții, și avem foarte mare noroc că dispunem și de fonduri europene substanțiale atât pe fondurile europene obișnuite, cât și pe PNRR.

Pe de altă parte, Guvernul a reușit să vină cu pachete de sprijin succesive pentru a ajuta populația vulnerabilă să treacă mai ușor de șocul creșterii prețurilor, mai ales la energie, dar și peste inflație. Acestea vor continua. Vom avea în continuare investiții semnificative în infrastructură și în economie. Vom avea, însă, în același timp și pachete de sprijin acolo unde este nevoie.

Trebuie să înțelegem că situația este complexă. Criza energetică nu s-a terminat, se vorbește despre o criză a alimentelor, care poate pe noi nu ne afectează direct, însă, dacă prețurile în plan global cresc, rezultatul va fi același și la noi. Este important să ne pregătim pentru aceste vremuri care în continuare vor fi complicate. Am mai spus asta, mi-aș fi dorit foarte mult să am numai vești pozitive, așa cum am avut pe politică externă și de securitate, însă aceste crize nu au fost generate de noi, ci de alții, în speță de Rusia, care a atacat Ucraina și a provocat criza energetică și toate celelalte crize.

Trebuie să avem răbdare, și, în același timp, Guvernul să ia măsurile cele mai înțelepte, să sprijine populația vulnerabilă în toate privințele, și să vină în același timp în sprijinul economiei.

Acesta este planul și cu acesta vom trece peste aceste vremuri grele.”

Leave a reply