Iohannis, la aniversarea Constituției: „Viitorul țării noastre este unul european”

0
282

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, luni, la ședința solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923, că viitorul țării noastre este unul european, iar parcursul României nu are o altă direcție decât cea în care valorile democratice sunt respectate, interiorizate și promovate.

Șeful statului a subliniat, în discursul rostiti, că „istoria ne-a arătat însă că o constituție, indiferent cât este de avansată și de bine concepută, nu poate să devină singură o stavilă împotriva autoritarismului. Pentru ca drumul unei națiuni să nu fie deviat spre autocrație și dictatură, este esențial ca cetățenii și autoritățile publice deopotrivă să conștientizeze că orice cedare de la principii fundamentale poate, în timp, să compromită parcursul democratic”.

România este azi parte a marii familii democratice occidentale, o comunitate a valorilor care a trecut testul timpului. Viitorul țării noastre e unul european (…) Parcursul țării noastre nu are o altă direcție decât cea în care valorile democratice sunt respectate, interiorizate și promovate. În vremuri tumultoase acestea reprezintă o busolă și un filtru pentru deciziile publice, pentru clasa politică și pentru cetățeni”, a afirmat președintele, scrie g4media.

„Voi continua să veghez la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, rămânând un susținător ferm al parcusului european al țării noastre, bazat pe unitate, perseverență și dorința continuă de a construi o societate mai bună”, a subliniat Klaus Iohannis.

Leave a reply