Iohannis: „Ca parte a NATO, suntem pregătiți pentru orice scenariu; nu trebuie să intrăm în panică”

0
732

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că „noua evoluţie a narativului” Rusiei, care este o „ameninţare mai mult sau mai puţin directă cu un război nuclear împotriva Europei, este inacceptabilă” şi trebuie combătută cu toată hotărârea.

De asemenea, şeful statului a subliniat că România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu, dar românii nu trebuie să intre în panică, informează agerpres.

Nu îşi doreşte nimeni războiul, în afară de Rusia, Rusia care a atacat Ucraina. Iar noua evoluţie a narativului, care este o ameninţare mai mult sau mai puţin directă cu un război nuclear împotriva Europei, este, pur şi simplu, inacceptabilă şi trebuie combătută cu toată hotărârea. Cum aceste referendumuri care se ţin în aceste zile în zone din Ucraina care au fost ocupate de Rusia sunt complet inacceptabile şi cred că nu vor fi recunoscute, practic, de nimeni. Însă nu putem să tratăm cu uşurinţă aceste ameninţări. România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu, doar că nu ne dorim orice scenariu, scenariul pe care ni-l dorim noi este retragerea Rusiei din Ucraina şi negocieri de pace, pentru asta cred că trebuie să se implice toată lumea.

Românii nu trebuie să intre în panică, România nu are de gând să intre în război, cum NATO nu are de gând să intre în război cu Rusia, dar descaladarea trebuie să existe de ambele părţi, nu putem noi doar să zicem că vrem pace şi cealaltă parte să ne ameninţe cu război. Este o situaţie foarte tensionată şi noi, care avem cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre toţi aliaţii NATO, suntem într-o poziţie specială, însă suntem hotărâţi să facem faţă oricărui scenariu„, a spus şeful statului.

Recent, preşedintele rus, Vladimir Putin, a dispus o mobilizare „parţială”. De asemenea, el a vorbit despre faptul că Rusia va folosi „toate mijloacele sale de apărare”.

Preşedintele Klaus Iohannis a condus marţi şi miercuri delegaţia care a participat, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Joi şi vineri, şeful statului a efectuat o vizită în San Francisco.

Leave a reply