vineri, octombrie 7

Iohannis a semnat decretul de numire a lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii

0
187

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de numire a lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 13:00, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială.

Marcel Ciolacu a anunțat oficial, miercuri, că PSD îl propune la Ministerul Agriculturii pe Petre Daea, „un om cu experiență, un patriot, foarte iubit de toți cei care activează în agricultură”.

„Am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă şi un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au agricultorii şi fermierii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Mă bucur că toţi colegii – a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la premier, după care cunoaşteţi procedurile”, a spus miercuri președintele PSD.

Leave a reply