vineri, septembrie 24

INTERVIU. Teologul COSMIN LAURAN: “Evanghelia oferă răspuns la orice întrebare.”

1
1300

Cosmin Lauran este doctor în Teologie Ortodoxă, al Universităţii “Babeş – Bolyai”, şi licenţiat în muzică, al Academiei de Muzică “Gh. Dima” din Cluj Napoca. În prezent, predă Religie şi Educaţie Muzicală la Liceul Teoretic “Emil Racoviţă” din Baia Mare. De asemenea, este dirijor al corului “Doxologia”, al Catedralei Episcopale Ortodoxe “Sf. Treime” din acelaşi oraş.

Teologul Cosmin Lauran, alături de episcopul Iustin, al Maramureşului şi Sătmarului (foto, prim-plan stânga), la Catedrala Episcopală Ortodoxă “Sf. Treime” din Baia Mare. (foto: arhiva personală, C. L.)

Paul Palencsar: La început de martie omul contemporan afla că se poate şi muri. Miile de morţi din Lombardia au rămas în memorie. Mulţi au început să caute sensul vieţii şi, inerent, să ajungă la Dumnezeu. Dumneavoastră cum aţi simţit vremea pandemiei de Coronavirus? Pedeapsă ori binecuvântare?


Cosmin Lauran: A fost o binecuvântare, pentru că am avut timp pentru proiecte lăsate deoparte de multă vreme. În acest sens, chiar a fost o perioadă productivă. Am sperat că va fi o binecuvântare și în sensul că îi va apropia mai mult pe oameni, dar, din păcate, s-a întâmplat invers. Iată și reversul. Pe de altă parte, din punctul de vedere al pedagogiei divine, nu știu dacă sunt în măsură să vă răspund. Un eveniment anume poate fi receptat diferit de diferiți oameni, dar se întâmplă ca el să aibă şi reverberații contradictorii la o aceeași persoană. Sunt convins că, pentru unii, pandemia a fost sau este în același timp o binecuvântare și un blestem. Să avem grijă la antagonisme, la perechile de tipul „sau-sau”. Adevărul se află, de multe ori, la mijloc. În anumite situații, trebuie evitate generalizările, pentru că răspunsul este subiectiv.

Paul Palencsar: Statul român nu a permis creştinilor să fie prezenţi la Paşte în biserici, dar nici în cele două mari pelerinaje, la Sfânta Parascheva şi sfântul Dimitrie. E abuz, discriminare? Cât de mult vă regăsiţi, ca teolog şi fiu al BOR, în poziţia oficială a patriarhului Daniel?

Cosmin Lauran: În primul rând, regulile preventive trebuie respectate de către toți. Problema apare atunci când ele nu sunt aceleași pentru toți. În acest caz, se poate vorbi despre discriminare. Pe de altă parte, încă nu știm (și poate nu vom ști niciodată) în ce măsură aceste reguli au fost sau nu abuzive. Situația generală este încă neclară și există opinii contradictorii chiar între experți. Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române trebuie privită în contextul mai larg, al atacurilor la adresa ei, de câțiva ani încoace. Chiar dacă unii vorbesc despre libertatea de opinie, nu poți călca în picioare pe oricine și oricând, după bunul plac. Mai există și alte reguli, cum ar fi a bunului simț. Au fost şi multe generalizări şi exagerări. Acești „liberi în opinie” au folosit evenimente sau episoade singulare din interiorul Bisericii ca pretext pentru invectivele pornite din propriile prejudecăți. Pe acest fond, cred eu, ar trebui citite declarațiile patriarhului, care, oricum, a fost destul de… tăcut și „blând” în ultimii ani. Cu siguranţă, patriarhul niciodată nu-i va mulțumi pe toți. Atunci când tace, nu e bine că tace, atunci când vorbește, de ce vorbește? Și să nu uităm: Înainte de a fi patriarh, el este monah și păstor.

Paul Palencsar: Există în rândul creştinilor ortodocşi din România un număr însemnat de negaţionişti ai Covid 19. Demersul lor capătă chiar accente prezente în publicaţii proruse, ca Sputnik sau Q Magazin. „Dictatura medicală”, „masca – botniţă” sunt sloganuri scandate cu cruci şi icoane în mâini. Paradoxal, Covid 19 a ucis inclusiv ierarhi şi preoţi ortodocşi, IPS Pimen şi preotul Muha, directorul Seminarului de la Dorohoi, fiind două exemple dramatice. Cum explicaţi aceste atitudini şi care ar trebui să fie abordarea firească, ortodox-creştină, a virusului şi efectelor sale mortale?

Cosmin Lauran: Nu poți să înțelegi cu adevărat un fenomen până când el a trecut. O perioadă de timp, cu toate ale ei, nu poate fi înțeleasă deplin decât după ce ai parcurs-o. Nu avem încă toate datele, iar concluziile sunt premature și neobiective. Ne lipseşte perspectiva totală, tabloul complet. Totuși, putem să avem intuiție și concluzii parțiale, dar accentuând aceste lucruri. Că nu e ultimul cuvânt. Fiecare citește semnele vremilor în felul său, în funcție de inteligență, bagajul de informație, prejudecăți, apartenențe, etc. În ce mă privește, cred că nu trebuie să-L ispitim pe Dumnezeu. Nădejdea noastră trebuie să fie una lucidă. Așa cum nu mergem pe stradă cu ochii închiși, n-o putem face nici în credința noastră. Dumnezeu ne cere să avem responsabilitate maximă față de cei din jur. Față de aproapele nostru. Să presupunem că eu am o credință de nezdruncinat. Ştiu că Dumnezeu mă va apăra și nu voi suferi chiar dacă voi lua acest virus. Dar nu știu care e relația cu Dumnezeu a celui de lângă mine. Ca atare, nu trebuie să îl pun în pericol în vreun fel. Tocmai din lipsa aceluiași tablou complet. Până la urmă, perspectiva completă nu o are decât Dumnezeu.

Paul Palencsar: Care credeţi că e relaţia firească a Bisericii cu statul, în cadrul unui stat ce se autodefineşte ca neutru religios? Vă întreb asta deoarece relaţia Stat – BOR a făcut, de-a lungul anilor, obiectul multor polemici în spaţiul public, revenind în atenţia societăţii româneşti, de curând.

Cosmin Lauran: Sunt voci care afirmă că Statul nu trebuie să dea bani Bisericii (pentru construcția de biserici, salarii etc). Totuşi, aceleaşi voci susţin că Statul are dreptul să impună măsuri coercitive Bisericii. Întreb, Statul trebuie doar să ceară, dar să nu ofere? Care e relația corectă? Se vorbește despre implicarea / neimplicarea Bisericii în politică. Unii spun că Biserica nu are ce căuta în politică, dar tot ei îi reproșează că nu este prezentă în societate. Însă cum poate fi ea prezentă în societate, până la capăt, dacă nu se implică în niciun fel în politică? Desigur, nu susţin candidatura clericilor la funcții politice. Preotul trebuie să păstorească din fața credincioșilor săi, nu din birouri de parlamentari. Totuși, Biserica nu poate rămâne indiferentă, străină de sfera politicului. Să nu uităm, politica dictează totul. Prin urmare, ca să fie prezentă în societate, Biserica trebuie să fie prezentă și în politică. Cum? Să dea direcții, spunându-şi punctul de vedere. Pentru că, vedeți, ne întoarcem la exprimarea liberă a opiniilor. De ce alții ar avea dreptul de a spune orice despre Biserică (chiar multe neadevăruri), dar ea să tacă? E o altă formă de discriminare. Aşadar, Biserica să-și spună punctul de vedere, dar cu un amendament: Să o facă în spiritul Evangheliei, nu al intereselor seculare.

Paul Palencsar: Care consideraţi că este modul prin care Biserica Ortodoxă Română ar trebui să acţioneze faţă de cei care o contestă, justificat sau nu? Am în minte recentul schimb de replici între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Cosmin Lauran: Biserica trebuie să tacă sau să vorbească la momentul oportun. Cu accentul pe ultimul cuvânt. Discernământul este esenţial. Cât despre textul jurnalistului citat, mă abțin să spun ceva. Nu merită un comentariu. Reacția Patriarhiei a fost la fel de tăioasă, dar a avut, în plus, bunul simț. A fost, dacă vreți, una… mai obiectivă. Dar vedeți…și aici… Patriarhia putea să aibă trei tipuri de reacţie: să tacă, să răspundă la fel de tăios (ceea ce a și făcut, cu diferența de mai sus) sau să răspundă într-un ton împăciuitor, invocând iubirea creștină şi smerenia, ceea ce a făcut de multe ori. Însă niciuna dintre variante nu va mulțumi pe toată lumea. Dacă Patriarhia tace, de ce nu vorbește? Dacă răspunde cu aceeași monedă, de ce nu întoarce și celălalt obraz? În fine, dacă e irenică, atunci e arogantă. Cred că Biserica are, în acest moment, cea mai ingrată situație dintre toate instituțiile publice. Iată alt tip de discriminare.

Paul Palencsar: Este Ortodoxia spaţiul capabil să integreze toate categoriile sociale, intelectuale, de vârstă? E un spaţiu al libertăţii şi bucuriei? Aparenţele pot înşela, dar feţele cernite şi o anumită atitudine pastorală certăreaţă prezente în biserici descurajează pe cei care, curat şi liber, fac primul pas spre Biserică. 

Cosmin Lauran: Există preoți capabili să facă din Biserică ceea ce trebuie şi preoți care… nu reușesc. Realitatea concretă, „din teren”, dovedeşte că Biserica este, prin excelență, spațiul celor înstăriți, dar și al săracilor, al învățaților, dar și al celor mai puțin înzestrați, al copiilor, tinerilor şi vârstnicilor. Mă deranjează când aud voci care spun că în Biserică nu vezi decât săraci, proști și bătrâni. Nu e deloc așa. Acolo unde merg eu, văd mulți intelectuali și mulți tineri. Neașteptat de mulți tineri. Și nu e numai acest caz. Că în mediul rural situația e, de obicei, alta, asta e din cauza altor factori. În general, satul românesc e azi unul îmbătrânit, cu oameni mai puțin înstăriți decât în mediile urbane și cu mai puțini intelectuali. Dar cauzele trebuie căutate într-un context mai larg. Cu mare satisfacţie, constat că există bucurie și libertate în bisericile noastre. Că păstorii noștri mai… moțăie uneori, e o vină pe care nu trebuie să o aruncăm asupra Bisericii. Discuția e mai complexă şi implică situaţia școlilor teologice, pregătirea cadrelor din aceste școli ș.a.m.d. Să nu uităm că intrarea în Biserică este și o lucrare a Duhului Sfânt. Dacă cineva se apropie de ea cu gând curat și inimă sinceră, mai devreme sau mai târziu își va găsi liniștea aici.

Paul Palencsar: Credeţi că mesajul Evangheliei şi al Bisericii poate fi „ambalat” pentru omul secolelor 21-22? Cât de mult s-a schimbat omul şi nevoile sale esenţiale, într-o lume care, evident, nu mai arată ca acum 100 de ani? Cum trebuie să fie preotul viitorului, pentru ca Evanghelia şi Biserica să fie prezente în continuare ca realităţi cotidiene, nu doar enclavizate între ziduri de biserici?

Cosmin Lauran: Mesajul Evangheliei trebuie „ambalat” pentru omul modern. Sau pentru omul din fiecare epocă. De fapt, nici lumea de acum 100 de ani nu arăta ca cea de acum 200 de ani. Iar Evanghelia are, deja, 2000 de ani. Fiind scrisă, în mare măsură, ca răspuns la problemele de atunci, diferite în multe privințe de cele ale zilelor noastre. Totuși, dacă Evanghelia este cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea poate oferi un răspuns la orice întrebare. Iar soluția o găsim la Apostolul Pavel, care ne îndeamnă să „avem gândul lui Hristos” (1Cor. 2,16). Dar acest lucru presupune două exigențe: cunoașterea Evangheliei și trăirea Evangheliei. Dacă fiecare păstor de suflete ar potențializa la maxim aceste exigențe, nu ar mai rămâne întrebări fără răspunsuri. Mai mult, cei care vociferează împotriva Bisericii cred că ar avea mult mai puține de spus.

Paul Palencsar: Papa Francisc a spus că e de acord cu parteneriatul civil pentru cuplurile de acelaşi sex, chiar dacă, ulterior, a nuanţat afirmaţia. Ca teolog, credeţi că homosexualii rămân copiii lui Dumnezeu, care trebuie iubiţi de către ceilalţi membri ai Bisericii, chiar fără a primi Taina căsătoriei?

Cosmin Lauran: Bineînțeles că toți rămân copiii lui Dumnezeu. Dar trebuie să nuanțăm și noi puțin. De fapt, întrebarea esențială este următoarea: este homosexualitatea un păcat sau nu? Dacă nu este, atunci trebuie să acceptăm atât parteneriatul civil, cât și Taina Căsătoriei pentru cuplurile de acelaşi sex. Dacă este, atunci nu acceptăm nici una, nici alta. Chiar nu există cale de mijloc aici. Pentru că în momentul în care ai acceptat parteneriatul civil, înseamnă că ai legitimat acest tip de uniune. Aşadar, eşti inconsecvent dacă nu accepți și Taina Căsătoriei în aceste cazuri. Dacă Biserica – Ortodoxă, Catolică sau altfel – consideră că homosexualitatea este un păcat, rămân două lucruri de făcut: Unu, să se opună atât parteneriatului civil, cât și căsătoriei, și doi, să-i privească în continuare pe cei în chestiune ca persoane ce poartă chipul lui Dumnezeu, având față de ei aceeași atitudine pe care o are față de orice păcătos: să încerce să-i îndepărteze de păcatul lor.

Paul Palencsar: Tema avortului este una ce stârneşte polemici dintre cele mai aprige, mai ales în România excomunistă, în care ne bântuie amintirea femeii ce nu putea să decidă singură dacă naşte sau nu copii. Statul totalitar decidea pentru ea. Credeţi că e dreptul femeilor să hotărască dacă păstrează sau nu copilul? 

Cosmin Lauran: Vă răspund cu o întrebare esenţială: este fătul o ființă umană sau nu? Dacă fătul nu este o ființă umană, atunci avortul poate fi făcut în orice situație, iar dacă este, atunci el nu este permis în nicio situație. Nici cei mai înverșunați avocați „pro-choice” nu sunt și avocați „pro-crimă”. Susținătorii avortului la cerere aduc ca argument drepturile omului, printre care se numără și libertatea. Dar și dreptul la viață este un drept al omului. Pentru cei care susțin dreptul la avort, fătul nu poate să fie o ființă umană, pentru că altfel ar echivala cu o crimă. Prin urmare, putem să reformulăm în felul următor: Dacă fătul nu este o persoană umană, atunci discuția noastră se oprește aici. Nicio întrebare bioetică nu își mai are rostul. Dar dacă este, putem merge mai departe și să ne întrebăm: există excepții acceptabile pentru avort?

Paul Palencsar: Recent, în Polonia au avut loc proteste uriaşe, ale femeilor care se opun legii ce va interzice avortul, chiar şi în cazurile de grave, ca viol, incest, malformaţii ale fătului ori când viaţa mamei e pusă în pericol de  moarte prin naşterea copilului. Aşadar, altă ţară din lagărul fost comunist, în care se întoarce aceeaşi atitudine, a statului care decide pentru cetăţeni, în chestiuni de libertăţi esenţiale.

Cosmin Lauran: Este greu de dat un răspuns. El ar trebui să țină de situația pastorală concretă a fiecărui caz. Unii bioeticieni creștini cred că în situația în care viața mamei este în pericol, sau dacă trebuie ales între viața ei și viața copilului nenăscut, viața mamei are prioritate. Dar asta doar luând în considerare întregul context: poate mama este tânără și mai are 2-3 copii mici, care au încă nevoie de ea, un soț care o iubește, o familie, etc. În cazul violului sau al incestului, dacă fertilizarea necesită 36 de ore, cum afirmă specialiștii, există posibilitatea unui tratament medical pentru oprirea concepției, exclusiv în acest interval. Mai e și varianta de a naşte copilul şi a-l oferi spre adopţie. În cazul malformațiilor sau al bolilor descoperite înainte de naștere, există și aici diferențe care trebuie luate în calcul. Sunt multe familii care-și cresc copilul, chiar dacă acesta are probleme grave de sănătate, bucurându-se de el și oferindu-i iubire. Să nu uităm că filozofia „pro-choice” a deschis o adevărată cutie a Pandorei, de vreme ce s-a ajuns la justificări ale avortului precum disconfortul personal, problemele financiare sau planurile profesionale. Așa cum urcușul spre „bine” se face pas cu pas, la fel se întâmplă și cu drumul spre „rău”. De la răul cel mai mic ajungem la un rău tot mai mare. O arată istoria.

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

 

 

1 comment

Leave a reply