INTERVIU. “Cuvântul PANDEMIE nu este în strategia de apărare a NATO”. Cristian Diaconescu, despre slăbirea României din interior

1
2402

Pe Cristian Diaconescu îţi face bine să-l asculţi atunci când te-ai săturat de ceartă. Pentru că are darul de a aduce dezbaterea cu picioarele pe pământ româno-internaţional, cu argumentele expertizei sale indubitabile, dar fără a te provoca la o discuţie pe contre.

Dimpotrivă, te ajută să-ţi dezumfli patimile dâmboviţene, să tragi aer mai profund în piept şi să te întrebi ce naiba cauţi tu prin mlaştina hârjoanei naţionale fără cap şi fără coadă.

Fost ministru al Justiţiei într-un moment-cheie pentru construirea statului de drept din România – perioada de preaderare la UE – şi fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu a învăţat de multă vreme lecţia diplomaţiei, fără a abandona critica severă.

Este de altfel ceva ce lipseşte României aproape cu desăvârşire: capacitatea dialogului civilizat, chiar şi în timpuri de mare tensiune nervoasă. Criza actuală este doar ultimul exemplu în care abundă valuri de ură ambalată în cele mai felurite forme, când analize de genul celor produse de Cristian Diaconescu pot fi pansamentul ideal, dar şi oglinda dureroasă pusă verde-n faţă.

Despre instituţiile de forţă în vreme de criză

Dacă vorbim de spaţiul euroatlantic, înclinaţia de a-şi autolimita inclusiv capacităţile de comunicare, instantanee, a fost stupefiantă pentru foarte multe instituţii. În al doilea rând, acceptarea autorităţii, deci acceptarea deciziilor cu conotaţii de forţă. În al treilea rând: ceea ce discută lumea azi în zone de mare referinţă în lumea occidentală – acceptarea ingerinţei instituţiilor de forţă.

Şi aici situaţia excepţională vine şi trece. Însă reflexele instituţiilor de forţă sunt cam aceleaşi oriunde în lume. Urmărirea cardurilor, urmărirea telefoanelor persoanelor susceptibile de a fi infectate cu coronavirus de exemplu, camerele video de pe străzi…

S-au aplicat aceste măsuri în Spania, în Italia, Coreea de Sud, nu mai vorbesc de alte zone, cu o eficienţă să zicem că este una bună. Dar unde este preocuparea: că aceste instituţii lăsate în mediul public, cu mijloacele lor, au tentaţia de rămâne în aceleaşi practici şi după ce trece pandemia. Lumea democratică are această preocupare.

Despre cum s-a comportat România în pandemie

Plecăm de la o premisă obligatorie moral: şi o persoană decedată este prea mult. Ideea de a compara cifrele poate avea o perspectivă pozitivă, dar nu aş merge pe acest subiect. Aş aplica un pic pe altă temă; într-un moment în care s-au închis frontierele Europei, şi în exterior, şi în interior, oamenii s-au închis în casă, România avea în afara frontierelor sale câteva milioane de oameni. Marea lor majoritatea dorind să se întoarcă acasă.

Cea mai mare parte nu au făcut-o, înţelegând pericolul, şi TOT RESPECTUL (accentuează) în faţa acestor oameni! Pentru că a fi despărţit de familie, într-o astfel de perioadă, mi se pare un lucru mult mai complicat. Nu se putea realiza planul de măsuri anti-pandemie dacă românii nu ar fi înţeles şi ar fi rămas în ţările lor de adopţie, niciun guvern din lumea asta nu putea face faţă unui val atât de mare de oameni.

Proporţional, la numărul de cetăţeni, cineva din Germania îmi spunea: ce s-ar fi întâmplat dacă Germania, ţară performantă în lupta anti-pandemie, s-ar fi confruntat în doar câteva zile cu o solicitare de intrare în ţară a cetăţenilor germani de un milion de jumătate de oameni – număr ce ar fi fost mai mare proporţional cu populaţia în raport cu România – cum ar fi reuşit Germania să gestioneze o astfel de criză?

Despre cum ne-ar fi ajutat mult-promisele spitale regionale

Mai departe, răspunsul sanitar: am avut politicieni şi partide politice care ne-au promis OPT spitale regionale. Hai să ne imaginăm ce-ar fi însemnat să avem nu opt, ci patru sau cinci, astăzi operaţionale în România. Deci din acest punct de vedere, iată cum trebuie să fie calibrată reacţia populaţiei! Că nu tot ce ne arată la Tv şi ne minte frumos se întâmplă în realitate, ci se pierde într-o retorică fără niciun rezultat practic.

Încă o dată: cât ne-ar fi ajutat azi, câţi oameni ar fi supravieţuit sau nu ar fi trecut prin chinurile tratamentelor anti-virus dacă am fi avut suficiente instituţii spitaliceşti? Nu fac politică, dar vorbesc de o realitate de fapt.

Alt subiect: am fost şi eu în vreo trei guverne şi vă spun un lucru – niciodată Fondul de urgenţe nu era cheltuit prin decizii guvernamentale decât pe urgenţe, inundaţii, catastrofe, crize teroriste, ţin minte că după atentatele din Spania s-au aprobat fonduri de urgenţă pentru repatrierea românilor afectaţi.

Deci să laşi Fondul de urgenţă gol, şi spun asta indiferent de ce guvern vorbim, mi se pare o chestiune aproape legată de infracţionalitate. Nu se poate! Există o Lege a răspunderii ministeriale, care are nişte prevederi.

Despre cum stă financiar România la masa UE

Ce se discută azi în Europa? Nevoia de lichidităţi financiare, asta e tema majoră pe masa Europei de azi. Or, unul dintre cei mai grevaţi de problemele de acasă este reprezentantul României, indiferent cine ar fi el. De ce? Suntem ţara cu cel mai mare deficit. Franţa, a doua putere economică a UE, Italia, Spania, toţi se gândesc la deficite economice cu două cifre.

Noi venim cu el de-acasă deja! România vine pe 4,6% deficit pe cash, cel mai mare. Germania are excedent, ale state din jurul nostru sunt pe balanţe echilibrate. Deci ce forţă de negociere am eu, cerând fonduri de garantare la nivel european, adică asumarea la nivel comunitar a deficitelor, în momentul în care eu vin cu deficite din trecut când nu exista criza de coronavirus?

De ce am ales aceste subiecte? Pentru că îi rog foarte multe pe români să fie mult mai atenţi în continuare! Să nu trateze cu superficialitate după cum le provoacă emoţii un mesaj politic sau o promisiune. Iată că vin momente dramatice, în care aceste mesaje sau promisiuni electorale devin probleme de stat.

Or, din acest punt de vedere, mi se pare că autorităţile actuale au făcut cam tot ce se putea face. Am şi o problemă legat de situaţia la zi, aceste ambivalenţe constituţionale, ambiguităţi în ceea ce priveşte starea de urgenţă, starea de alertă, dar este un alt subiect.

Repet, problema de bază este ce ai ca să confrunţi o astfel de criză. Sigur că problema naţională este mai complicată, peste tot aşa este. Cuvântul PANDEMIE nu este în strategia de apărare a NATO! Ei nu au reflexele de mandat să reacţioneze într-o astfel de situaţie, deşi este o ameniţare la pacea, stabilitatea şi securitatea membrilor şi a fiecărui cetăţean.

Nu există! De aceea răspunsul naţional este esenţial. Sigur că la un moment dat va apărea şi o coeziune, şi un anume tip de solidaritate. Sperăm mai repede decât mai târziu sau prea târziu.

S-a întârziat şi în UE, şi în NATO, pentru că statele nu au avut reflexul de a se duce la Bruxelles, au avut reflexul să se apere singure, într-un fel de înţeles având în vedere iminenţa crizei şi a pericolului. Dar în această situaţie, iată la linia de start cu pandemia cum se situa România în comparaţie cu alte state europene.

Despre cum s-a comportat România în criza financiară din 2008

Domnul Tăriceanu a majorat pensiile ŞTIIND că vine criza. A cheltuit 5 miliarde de euro ŞTIIND că vine criza! Pentru că începuseră probleme în SUA cu Lehman Brothers şi creditele subprime şi era clar că Europa va fi infestată, dar nu i-a păsat.

Şi vreau să fac legătura cu ce se întâmplă acum. Ideea – care nici măcar nu e populistă, e de-a dreptul periculoasă -, am văzut ce vor să facă acum prin modificările pe care vor să le facă, inclusiv prin ceea ce se întâmplă la Curtea Constituţională, în ceea ce priveşte autoritatea statului. Păi din 2017 până în 2020, noi ce-am discutat în România? Că acest stat este doar în aparenţă ceea ce se vede, este un alt stat subteran care conduce şi decide, care are drept ţintă victimizarea unor anumiţi politicieni, cam toţi din aceeaşi zonă politică.

De fapt, vezi Doamne, România era condusă de Soros, de cupole internaţionale şi la un moment dat – pentru că ne atrăgeau atenţia legat de ce facem cu statul de drept – şi UE sau NATO erau împotriva intereselor României, în viziunea celor care au creat acea situaţie.

Iar azi ce discutăm: că încălcarea unor reguli într-o situaţie excepţională nu trebuie sancţionată, că de fapt nu trebuie să avem niciun fel de reguli, că instituţiile statului trebuie să vină să dea socoteală în Parlament…

Întrebare: pentru ce s-a întâmplat înainte de 2020, care dintre instituţiile statului a venit să dea socoteală la vreo comisiei parlamentară, de la prim-ministru încolo?

Despre vulnerabilizarea statului român din interior, pe placul Moscovei

Ce se încearcă, de fapt? Să transformi statul într-o instituţie slabă, cetăţeanul să nu mai aibă nicio problemă cu aşa ceva şi să ai această zonă decizională, pe axa dintre CCR şi Parlament – repet, nu-i exonerez pe liberali de nişte probleme serioase pe care şi le-au creat singuri şi ni le-au creat şi nouă – dar la final să ai un stat slab…

Cine mai doreşte un stat slab la frontiera UE şi a NATO? Moscova. A spus-o direct: Din păcate, asta este naturaleţea relaţiilor internaţionale: NATO este duşmanul nostru, care ne înconjoară, deci ne străduim să răspundem şi noi maximizând vulnerabilităţi.

Această criză a transformat România, fără să existe o modificare constituţională clară, într-o republică parlamentară; cam tot ce face Guvernul poate fi anulat de Parlament.

Despre riscul financiar imens care bate la poartă

Am putea intra într-o situaţie complicată din care să nu mai ieşim ani de zile. Agenţiile de rating au început să ne plaseze într-o zonă de evaluare minimă, penultima înainte de junk. Dacă situaţia va evolua, dacă lucrurile vor fi în continuare confuze, haotice – deci crearea unei atmosfere de neîncredere generalizată în legătură cu România -, vom vedea după evaluările din mai şi iunie care va fi standingul României. Doamne fereşte ca acest negativ să ne pună în situaţia de a nu ne mai putea împrumuta pe pieţe, nici măcar la dobânzi cu două cifre!

Doi: astăzi când noi vorbim Comisia Europeană pune în discuţie trei măsuri în privinţa liberei circulaţii parţiale. În criteriile avute în vedere, unul prevalează: cel al evaluării zonelor de risc. Şi exact în acest moment noi dăm senzaţia că, deşi am avut o capacitate sporită de a limita această pandemie, nu ne este clar care vor fi regulile în România.

Deci azi, când te duci la Bruxelles că încerci să-ţi maximizezi şi tu dreptul de liberă circulaţie, care este existenţial pentru mulţi dintre noi, căci nu e vorba numai de turism, pentru noi ţine în special de forţa de muncă – în acest moment, cineva care priveşte la România nu înţelege care vor fi restricţiile, la ce se referă şi care vor fi regulile. 

Deci am dat aceste două exemple care ţin realmente de viitorul nostru. Sigur, pot fi şi altele: avem la dispoziţie bani europeni, putem cheltui preferenţial, mai ales în Sănătate, dar atenţie!, aceşti bani se împrumută, se restituie apoi, trebuie să-i decontezi, să arăţi la ce i-ai folosit, deci nu-ţi poţi permite să te joci cu resursele europene, să faci ce vrei cu ele, eventuali să le şi furi.

Sunt nişte semnale care nu dau bine pentru că, într-adevăr, vom avea nevoie de ajutor din exterior. Vom avea nevoie clar, inclusiv de uşi deschise!

(Va urma)

 

 

1 comment

Leave a reply