Cosmin Marinescu: „Diplomația comercială trebuie să devină cel mai activ motor al politicii noastre externe”

0
333

Cosmin Marinescu, consilier prezidențial pentru probleme economice, apreciază că ”diplomația clasică dobândește noi valențe”, astfel că aceasta ”trebuie să devină cel mai activ motor al politicii noastre externe”.

Oficialul din cadrul Administrației Prezidențiale a participat la evenimentul de deschidere a Săptămânii diplomației comerciale, organizat de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, exprimându-și cu această ocazie aprecierea față de această ”oportunitate pentru creșterea gradului de conștientizare asupra importanței diplomației comerciale”.

”Agenda politicii externe se aliniază din ce în ce mai mult cu agenda de politică economică. Astfel, diplomația comercială devine determinantă pentru politica externă, având rolul strategic de a crește receptivitatea piețelor internaționale, prin angrenarea tuturor actorilor, instrumentelor și canalelor de influență disponibile”, a subliniat Marinescu în intervenția sa, informează caleaeuropeana.

În viziunea sa, sunt necesare două linii de acțiune: ”o strategie de atragere a investițiilor străine și o strategie de creștere a exporturilor, care să țină cont de redefinirea, în perioada post-pandemie, a hărții relațiilor comerciale externe”.

”De aceea, modul de promovare, de prezentare și reprezentare în plan extern trebuie să fie unul proactiv, permanent împrospătat și adaptat noilor coordonate și sfere de interes. Acesta este și motivul pentru care politica externă trebuie corelată nemijlocit cu obiective comerciale, investiționale și strategice la nivel regional, european și nu numai. A venit timpul să țintim mai sus, cu obiective mai ambițioase și mai clar definite, orientate și dincolo de piața europeană. Dispunem de toate resursele necesare pentru a câștiga noi piețe de desfacere pentru produsele românești”, a fost invitația lansată de consilierul prezidențial pentru probleme economice.

Acesta a făcut apel la ”inteligență economică” pentru a depăși provocările precum adâncirea deficitului de cont curent, creșterea puternică a deficitului comercial, adâncirea continuă a deficitului comercial al sectorului alimentar.

Diplomația comercială poate contribui la atenuarea acestor neajunsuri, poate asigura plus valoare și perspectivă pe termen lung pentru produsele românești, dar și creșterea atractivității României ca destinație investițională”, a mai spus Cosmin Marinescu.

Leave a reply