Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, în cadrul întrevederii fiind discutată propunerea de creştere a valorii tichetelor de masă la 35 de lei sau chiar la 40 de lei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Nicolae Ciucă a participat, alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanţi ai Guvernului, ai Confederaţiilor sindicale şi patronale, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
Întâlnirea a avut loc în contextul modificărilor şi completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi Legea nr.53/2003 – Codul muncii precum şi a Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.
În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizaţiilor sindicale de modificare şi completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuţiilor, premierul Nicolae Ciucă a dispus ca, până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ, scrie agerpres.
În privinţa modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanţelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizaţiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie.