În timp ce România a desființat practic cătușele pentru politicieni, Coreea de Sud își bagă ex-președintele 20 de ani la închisoare

3
3237

România este o țară a extremelor și instabilității. Odată face festival de arestări cu politicieni și dosare grele, altădată ajunge la concluzia că e prea multă ”justiție televizată” și decide să nu mai pună cătușe nici infractorilor violenți darămite politicienilor.

Priviți imaginea de mai sus și veți înțelege de ce este Cooreea de Sud una dintre cele mai bogate, civilizate și sigure țări din lume. Nu doar că plimbă prin fața camerelor de luat vederi un politician de rang înalt încătușat, dar pe deasupra e vorba și de o femeie!

Curtea Supremă din Coreea de Sud a confirmat definitiv joi condamnarea fostei preşedinte Park Geun-hye la 20 de ani de închisoare în răsunătorul scandal de corupţie care a dus la destituirea sa în 2017, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Decizia pune capăt unui lung proces judiciar care a urmat plecării din funcţie a şefei statului, după luni de ample manifestaţii în stradă.

Prima femeie aleasă preşedinte al Coreii de Sud, Park Geun-hye a fost condamnată în 2018 la 30 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere. O serie de recursuri şi de noi procese ulterioare i-au redus pedeapsa la 20 de ani de detenţie.

Joi, dosarul a ajuns pentru a doua oară la Curtea Supremă, care a confirmat sentinţa: 20 de ani de închisoare.

Înalta instanţă a aprobat de asemenea amenzile şi despăgubirile pe care fosta preşedintă trebuie să le plătească şi care se ridică la un total de 21,5 miliarde de woni (16 milioane de euro).

În vârstă de 68 de ani, Park Geun-hye, care a boicotat de mult timp audierile, spunând că nu este un proces echitabil, a fost absentă joi.

De asemenea, ea a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru încălcări ale legislaţiei electorale, pedepsele nefiind contopite.

Park Geun-hye a fost găsită vinovată că a primit sau cerut zeci de milioane de dolari de la companii sud-coreene, între care Samsung Electronics, că a împărtăşit documente clasate ca secrete, că a făcut o „listă neagră” cu artişti critici faţă de politica sa sau că a demis oficiali care se opuneau abuzurilor sale de putere.

Scandalul a scos la lumină legăturile problematice între aceste companii de familie şi puterea politică, prin intermediul fostei preşedinte şi a consilierei sale din umbră Choi Soon-sil, care au acceptat mită în schimbul unor favoruri politice.

VEZI ŞI:

„Duhneşte a corupţie şi reţele mafiote. La 25 de ani era schimbător de valută”. CV-ul lui Gabriel Mutu făcut de Valeriu Nicolae

Elena Udrea testată pozitiv cu Covid înainte cu o zi de ultimul termen din dosarul de corupție legat de finanțarea campaniei electorale din 2009

VIDEO. Curtea Anticonstituţională a României. CCR, aliata coronavirusului, a mafiei “speciale”, a corupţiei politice

3 comments

  1. Corrie 15 ianuarie, 2021 at 17:59 Răspunde

    Foarte buna observatie,dnul procuror sef al DNA se comporta ca un subaltern lasat sa se descurce singur,fara sef! Dosarele lui dragnev se claseaza usos udor ,”din lipsa de probe”sau ca „faptele au expirat”..vedem ca persoanele care ne-au distrus ani din viata ,acuza procurorii cu la fel de mult tupeu ca in astia 4 ani in care,datorita imunitatii parlamentare au actionat ca niste adevarati teroristi asupra tuturor institutiilor de forta,amenintand cu iesirea tarii din UE ,NATO si parteneriatul cu SUA!Coreea de Sud are probabil penitenciare cu tot confortul,arestul politiei este unul de lux,daca nimeni din cei acuzati nu depun plangeri la CEDO pentru” rele tratamente”,sau pentru abuzuri ale politiei pana la judecarea lor definitiva!

Leave a reply