Guvernul a aprobat joi ordonanța de urgență care prevede reducerea prețului carburnaților cu 50 de bani. După decizia executivului, ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat că măsura intră în vigoare din această noapte, însă ar mai putea trece câteva zile până vom vedea prețuri mai mici la pompă.
„S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată se reflecte aceste modificări”, a declarat ministrul Energiei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că dacă benzinarii vor crește prețurile artificial, această majorare va fi încadrată la „acțiuni speculative”.
„În situația în care vor exista creșteri de prețuri acestea vor fi încadrate la acțiuni speculative și vor fi sancționate”, a spus acesta.
„În termen de 15 zile, printr-un ordin al președintelui ANAF se va stabili modelul de declarație pe care vor trebui să o depună. Compensarea se va face cu obligațiile fiscale a acestora, TVA, impozit pe profit, etc. Estimăm că stingerea se va face pe partea de TVA”, a transmis secretarul de stat din ministerul Finanțelor.
Măsura se va aplica în perioada 1 iulie – 30 septembrie, informează digi24.