George Simion, dosar penal pentru conducere fără permis (surse)

0
160

Liderul AUR, George Simion a fost reținut de forțele de ordine, vineri la ora 3 dimineața, în timpul pregătirilor pentru o manifestație antiguvernamentală din Piața Victoriei din București, după un scandal de aproape o oră cu polițiștii care îi ceruseră să-l însoțească la sediul Brigăzii Rutiere pe motiv că ar fi condus cu permisul suspendat, transmite hotnews.ro care citează surse judiciare.

Mai multe secvențe din timpul acțiunii au fost transmise live pe o pagină de socializare a lui George Simion.

Potrivit Poliției Capitalei, în cursul nopții de joi spre vineri, în Piața Victoriei, ”polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat.

Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, scrie rfi.

Bărbatul a fost amendat cu 1.450 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile după ce joi noapte a condus și parcat un autocar într-o zonă interzisă din Piața Victoriei și a refuzat să îl mute, a mai transmis Poliția Capitalei.

De asemenea, parchetul cercetează și o posibilă faptă de ultraj, după ce unul dintre polițiști a fost agresat în timpul intervenției”, mai scrie sursa citată.

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), deputatul George Simion, va fi prezent vineri, la ora 11.00, la sediul Institutului de Medicină Legală, unde îi va însoţi pe „protestatarii agresaţi azi-noapte de forţele de ordine în Piaţa Victoriei”.

Potrivit unui comunicat AUR, citat de Agerpres, protestatarii vor solicita certificate medico-legale „care să probeze urmele loviturilor şi intervenţiei brutale exercitate de jandarmi în timpul operaţiunii de evacuare forţată”.

AUR susţine că o grupă de jandarmi şi mai mulţi poliţişti au intervenit în forţă după ce autocarul Alianţei pentru Unirea Românilor a fost adus şi parcat în zona centrală din Piaţa Victoriei pentru promovarea protestului din 2 octombrie.

„După câteva ore de negocieri în care protestatarii au refuzat să mute autocarul, jandarmii au intrat cu forţa în maşină şi au scos în mod brutal persoanele care se aflau în interior. Mai mulţi membri şi simpatizanţi AUR au fost bruscaţi de forţele de ordine în timp ce se aflau în scuarul central din Piaţa Victoriei, fără să blocheze sau să obstrucţioneze în niciun fel traficul rutier şi fără să tulbure liniştea publică”, se mai arată în comunicatul AUR.

Leave a reply