sâmbătă, octombrie 23

Gâdea, zdrobit în propria casă. Vlad Voiculescu: ”Mulțumesc, Antena 3!”. Ministrul Sănătății, votat masiv în sondajul postului TV

0
322

Toată ziua de joi, Antena 3 și RTV l-au călcat în picioare pe ministrul Sănătății pentru acuzații discutabile legate de rolul său într-un ordin al ministerului privind înhumarea victimelor COVID fără ritualul de înmormântare, în saci de plastic și în condiții total diferite de o procesiune obișnuită.

Doar că nu Vlad Voiculescu dăduse acel ordin, ci predecesorul său Nelu Tătaru, și prevederile pentru condiții speciale priveau doar cadavrele autopsiate (foarte puține), nu toate trupurile neînsuflețite din cauza COVID.


Cu toate acestea, așa cum a relatat Vox Publica AICI, ministrul Sănătății a rămas solid pe picioare și s-a luat efectiv la trântă cu reporterii celor două televiziuni ”chitite” pe linșaj mediatic.

În dimineața aceasta, a venit surpriza, chiar prin vocea ministrului: ”Mulțumesc, Antena 3!”, a titrat Vlad Voiculescu pe pagina sa de socializare, deasupra unui sondaj făcut chiar de Antena 3 pe Facebook la întrebarea ”Mai aveți încredere în ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu?”.

Răspunsurile au fost masiv în favoarea ministrului. Și la această oră la care redactăm articolul 70% răspunzând cu DA și 30% cu NU.

Este o lovitură imensă pentru Mihai Gâdea&co., deoarece directorului acestui post TV a întreținut aproape toată ziua de joi cu burtiera ”Vlad Voiculescu, afară din Guvern!”.

Asaltat de reporteri la ieșirea din instituția pe care o conduce, Vlad Voiculescu le-a răspuns ieri de la obraz trimișilor Antena 3 și România TV, deși nu i-a nominalizat, dar a fost evident că se referă la ei.

”Văd aici microfoane de la televiziuni care promovează ideea că oamenii ar trebui să se trateze acasă. Cred că ar trebui să fim cu toții mai responsabili”, a spus Vlad Voiculescu, în fața căruia, la doar câțiva centrimetri, tronau microfoanele Antenei 3 și România TV.

Ministrul Sănătății este de la bun început ținta unui val divers de atacuri, iar misiunea sa este și mai dificilă din acest motiv, pentru că gestionează cel mai încercat sector al pandemiei actuale: sistemul sanitar.

Sursa: voxpublica.ro

TagsNews

Leave a reply