
”Pensiile vor crește cu 12,5%, de la 1 ianuarie 2023, a decis coaliția. Pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei vor primi și un ajutor financiar de 1.000 de lei, cei cu pensii sub 2.000 vor beneficia de 800 de lei, iar pensionarii cu venituri sub 3.000 vor primi 600 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe, anul viitor. În paralel, va fi acordat în continuare ajutorul de 250 de lei, la două luni, pentru cei cu pensii sub 1.700 de lei, iar pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor suplimentar pentru factura la energie, în valoare de 1.400 de lei”.
Gabriel Zetea spune ce rezolvă aceste măsuri: ”În primul rând, rezolvă un principiu pe care PSD l-a susținut în ultimele luni de zile și mă bucur că am reușit să convingem partenerii din coaliție, în special pe cei din PNL, că acum, în acest moment de criză economică, având în vedere această inflație mare cu care ne confruntăm nu doar noi, ci întreaga lume, e nevoie ca cei care au venituri mici să fie ajutați în această perioadă de către statul român ceva mai mult”. (integral)