sâmbătă, noiembrie 9

FOTO. Au captat prima imagine a unui sistem solar foarte asemănător cu al nostru

0
845

O echipă științifică a reușit să surprindă pentru prima dată imaginea unui sistem planetar aflat în jurul unei stele similare Soarelui nostru. Planetele sunt însă mult mai mari și mult mai îndepărtate decât cele ale sistemului nostru solar, dar imaginea TYC 8998-760 -1 și cei doi ”colegi” spațiali ai săi reprezintă un reper astronomic extraordinar, relatează El Pais.

Până acum, astronomii nu au observat niciodată în mod direct mai multe planete orbitând în jurul unei stele precum Soarele. Această observație va fi un nou grăunte de nisip pentru a înțelege cum apar și evoluează sisteme precum cea care găzduiește Pământul.

„Echipa noastră a reușit să surprindă prima imagine a doi tovarăși gigantici care orbitează un analog al Soarelui nostru”, explică Maddalena Reggiani, cercetătoare la Universitatea KU din Leuven.

Cele două planete sunt giganți ai gazelor, adică de același tip ca Jupiter și Saturn, deși cu diferențe notabile. Aceste exoplanete – așa cum sunt numite lumile din afara sistemului nostru solar – sunt mult mai grele, cu o masă de 14 ori mai mare decât cea a lui Jupiter (pentru planeta cea mai apropiată de stea) și de șase ori mai mare pentru celelalte.

Mai mult, orbitează foarte departe de steaua lor: la distanțe de 1.605 și de 320 de ori distanța Pământ-Soare, în timp ce Jupiter este doar de cinci ori mai îndepărtat de Soarele nostru.

În noua imagine, acele două exoplanete gazoase pot fi văzute ca două puncte luminoase departe de steaua lor. Sistemul TYC 8998-760-1 se află la 300 de ani lumină distanță.

Imaginea a fost surprinsă cu telescopul foarte mare (VLT) al Observatorului European Sud (ESO), situat în deșertul chinez Atacama.

„Această descoperire este o imagine a unui mediu care este foarte similar cu sistemul nostru solar, dar într-o etapă mult mai timpurie a evoluției sale”, explică Alexander Bohn, doctorand la Universitatea Leiden, care a condus această lucrare publicată astăzi de The Astrophysical Journal Letters.

VLT a surprins diferite imagini în momente diferite, permițând echipei științifice să distingă aceste planete de stelele de fundal, explică ESO într-o notă. În plus, instrumentul telescopului cu care a fost capturată imaginea, SPHERE, blochează lumina puternică de la steaua tânără pentru a permite observarea obiectelor mai puțin luminoase, cum ar fi planetele sale.

Leave a reply