duminică, septembrie 26

Foarte putini calatori care folosesc zilnic transportul în comun din București isi mai achita biletul

1
412

Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public BucureștiIlfov (TPBI), din cei 2,172 milioane de călători înregistrați zilnic, doar 210.500 își mai achită biletul sau au abonament.

Intr-un comunicat presei, joi, se arata ca “începând din septembrie, va intensifica masiv controalele în mijloacele de transport în comun. De la 1 august, s-a adoptat o nouă schemă tarifară, care integrează transportul de suprafață cu metroul. Acum, se poate cumpăra abonament prin card de transport sau plăti biletul ori abonamentul prin aplicația gratuită de mobil 24Pay. În lipsa internetului, călătorul poate să-și achite călătoria prin SMS. În sfrșit, dacă are card bancar contactless, o persoană poate să plătească direct cu acesta, la validator, în toate autobuzele Otokar și Mercedes Hibrid, precum și pe liniile de tramvai de la 1 la 10 și 41.”


De asemenea, la finalul comunicatul se recunoaste ca: “deși capacitatea de transport a fost îmbunătățită prin creșterea vitezei comerciale odată cu reorganizarea și optimizarea transportului public din regiune și prin înnoirea flotei operatorilor, numărul călătorilor plătitori a scăzut constant în ultimii doi ani.

În prezent, capacitatea de transport oferită zilnic de toți cei patru operatori se ridică la 2,172 milioane călători, în vreme ce numărul de călători plătitori (deținători de abonamente sau persoane care au validat biletele în vehicule) ajunge la circa 210.500.”

 

1 comment

  1. Luca 19 august, 2021 at 19:56 Răspunde

    Este acolo, in STB un lider de sindicat, acum si consilier general care ce sa vezi e omul lui Firea… dar care este un ”carpanos„. E de ajuns sa mergi cu transportul in comun, sa vb taman cu acesti controlori..si ai sa auzi tot felul de povesti despre Sile Petrariu, de la Speranta… e doar partea intai.Promit, pe cuvant, de PIONEER!

Leave a reply