PSD nu renunță nici la 30 de ani de la Revoluție să parieze pe prostie. În loc să spună adevărul, caută mereu să inventeze ”adevăruri” proprii, pe care le lansează în public în speranța că vor prinde la prostime, căci oamenii normali la cap înțeleg că e vorba de minciuni ambalate manipulator.
Gabriela Firea nu face excepție de la acest joc fake news specific epocii post-adevăr.
Primarul general în exerciţiu, Gabriela Firea, consideră că alegerile locale din 27 septembrie au fost câştigate „prin fraudă, măsluire, viciere”, precizând că va merge „mai departe” în Justiţie.
„O îmbrăţişare, o floare şi mii de mulţumiri celor 250 de mii de bucureşteni care m-au votat! Vă voi purta în suflet toată viaţa! Din păcate, din cei un milion opt sute de mii de alegători înscrişi în liste, au participat la vot doar 650 de mii. Pentru a-mi fi continuat activitatea şi proiectele, ne-au lipsit doar 30 de mii de voturi – foarte puţin raportat la cele aproape două milioane de bucureşteni cu drept de vot. Puteţi calcula, având 1.200 de secţii de votare, câte procese verbale trebuiau modificate, aşa cum s-a intervenit pe ele cu carioca sau pix mai gros, şi câte voturi exprimate pentru mine trebuiau trecute fără temei la nule. Sunt mii de astfel de voturi anulate la BEM. Nimeni nu mai vrea să le numere, totul se închide azi, s-a pus capac peste adevăr. Ce voi face in continuare? Voi încerca, după puterile mele, să apăr voturile cetăţenilor, adică esenţa democraţiei”, a scris Firea sâmbătă pe Facebook.
Ea susţine că este „o luptă inegală”, dar că doreşte „binele acestui oraş”.
„Ei, cu toate instituţiile statului de partea lor, cu toate butoanele vizibile şi invizibile. Eu, cu oamenii alături dar fără forţa persuasivo-instituţională. Voi merge mai departe în Justiţie dar, la cum arată lucrurile… în fine, dacă tot au câştigat prin fraudă, măsluire, viciere, măcar să se apuce de treabă. Doresc binele acestui oraş, prin urmare sper ca promisiunile din campanie să fie puse rapid în aplicare. Schemele de marketing şi PR, precum marea realizare care este deschiderea unei uşi, anularea târgului de Crăciun gratuit pentru a face loc unuia cu plata la intrare, anunţarea avariilor – ceea ce se făcea şi până acum, publicarea actelor – sunt toate pe site şi din timpul meu, concedierea unor oameni, etc, nu vor ţine loc adevăratelor realizări pe care le aştepta cei care au votat candidatul providenţial de dreapta. Văd că acum se înghesuie toţi miniştrii să garanteze sprijin: bani cu nemiluita, proiecte peste proiecte, investiţii la centura şi metrou… lapte şi miere!”, a adăugat Firea.
Potrivit acesteia, de aproape un an, de când este la guvernare, „PNL a tăiat premeditat din banii cuveniţi bucureştenilor”.
„Ca să ne aducă în sapă de lemn! Şi acum ies şi spun că sunt datorii! Lucru asupra căruia am atras atenţia zi de zi, spunând ca acesta va fi efectul masacrării bugetului de către guvern: creditul furnizor, viaţa pe datorie. Nu au inventat ei apa calda in materie de finanţe! Ei au oprit-o doar intenţionat pe tot parcursul verii, ca să fie lumea furioasa pe mine. Elcen (guvern) produce energia termică şi o poate furniza prin CET-uri cu ţârăita (pe timpul meu) sau normal, cum fac acum, după ce au câştigat prin minciună, manipulare şi fraudă. Asta spune multe despre caracterul acestor personaje şi despre cât de mult le pasă de semeni. Vă doresc tuturor multă sănătate, pace sufletească, bucurii cât de des posibil. Rămân lângă oameni, şi lângă cei care m-au votat, şi lângă cei pe care nu i-am convins sau li s-a denaturat votul! Îmi voi continua lupta pentru binele oraşului în Parlament, alături de colegii mei, unde NU voi chiuli şi/sau dormi, aşa cum a făcut deputatul de Bucureşti ajuns primarul ‘apă caldă şi pe ţeava de rece'”, a mai spus Gabriela Firea