Finlanda va intra în NATO: „Trebuie să aplicăm fără întârziere”

Președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au dat astăzi undă verde pentru aderarea Finlandei la NATO, o schimbare majoră în politica de securitate, în contextul invaziei ruse în Ucraina. Cererea Finladei va fi probabil urmată de cea a Suediei, alăturarea celor două țări la alianța nord-atlantică urmând să se facă în ciuda avertismentelor repetate ale Rusiei.

Președintele finlandez Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au arătat într-o declarație comună că Finlanda „trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere” și și-au exprimat speranța că pașii politici necesari la nivel național vor fi făcuți în următoarele zile.

„În această primăvară a avut loc o dezbatere importantă despre posibiliatea aderării Finlandei la NATO. A fost nevoie de timp pentru ca parlamentul și întreaga societate să-și stabilească pozițiile în această chestiune. A fost nevoie de timp pentru contacte internaționale cu NATO și statele sale membre, precum și cu Suedia. Am vrut să alocăm spațiul mecesar acestei dezbateri. Acum, când momentul pentru luarea deciziei se apropie, ne declarăm viziunile identice, pentru informarea grupurilor parlamentare și a partidelor. Statutul de membru NATO va întări securitatea Finlandei. Ca membru NATO, Finlanda va întări întreaga alianță defensivă. Finlanda trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere. Sperăm că pașii naționali necesari pentru această decizie vor fi făcuți rapid, în zilele următoare”, se arată în declarația comună transmisă de președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin.

Președintele și premierul Finlandei au anunțat joi dimineață sprijinul lor pentru aderarea țării la NATO, potrivit CNN, citat de digi24.ro.

Leave a reply