Finanţare de un miliard de euro pentru eficienţă energetică şi producţia de energie verde

0
448

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care asigură o finanţare de un miliard de euro pentru eficienţă energetică şi producţia de energie verde, a anunţat vineri premierul Nicolae Ciucă.

„Vom adopta o ordonanţă de urgenţă care este elaborată la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi care asigură o finanţare de un miliard de euro, 500 de milioane fiind destinate autorităţilor locale pentru eficienţă energetică şi producţia de energie verde, pentru consumul propriu. În felul acesta autorităţile locale vor putea să îşi investească aceşti bani în eficientizarea termică, iluminat şi încălzire. Discutăm de măsuri care vor fi destinate pentru şcoli, spitale, pentru iluminat public, pentru locuinţe”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că alte 500 de milioane de euro vor fi destinate IMM-urilor, informează stiritvr.

„Banii pot fi folosiţi pentru eficientizarea energetică a halelor de producţie şi, desigur, producerea de energie verde pentru consum propriu”, a precizat acesta.

Leave a reply