sâmbătă, decembrie 7

”Fauna” AUR la Cotroceni: trădători, bătăuși, circari, scandalagii. George Simion, de mână ”pe sub masă” cu baronii PSD

8
4483

La doar o zi după ce au apărut în spațiul public imagini de la întâlnirea ”pe șest” dintre George Simion și baronii PSD, AUR s-a dus la negocierile pentru formarea noului Cabinet cu președintele Iohannis.

Discuțiile cu reprezentanții AUR privind formarea noului Guvern  s-au încheiat însă după mai puțin de 10 minute. Delegația condusă de George Simion a fost însă compusă din personaje indezirabile Europei, printre care a figurat și un penal.

Unul dintre cei patru membri ai delegației Partidului Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR) anunțat pentru consultările oficiale de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis a avut cazier, primind o amendă penală pentru ”lovire”.

Ringo care se crede Rambo

Ringo Damureanu (Facebook)

Este vorba de liderul AUR Dolj, Ringo Dămureanu (47 de ani). Ulterior condamnării, el a fost acuzat din nou de comiterea unei alte agresiuni.

În 2010, publicația Gazeta de Sud din Craiova a scris că ”Un medic din Craiova susţine că a fost agresat şi insultat de preşedintele Sindicatului Administraţiei Publice Forţa Legii (Ringo Dămureanu n.r.), din cauză că a dorit să se retragă din sindicat. De cealaltă parte, liderul sindical neagă orice agresiune şi bănuieşte că în spatele întregului scandal ar fi însuşi prefectul de Dolj.

Mioara Boară, medic în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Craiova, spune că a fost lovită de preşedintele Sindicatului Administraţiei Publice Forţa Legii, Ringo Dămureanu.

Incidentul s-ar fi întâmplat pe 28 mai 2010, chiar în sediul sindicatului, situat pe strada Constantin Lecca din Craiova. Acolo, Mioara Boară mersese împreună cu două colege să-şi depună cererea de retragere din sindicat.”

În afară de acesta, AUR a adus-o în cel mai importantă instituție în stat pe celebra Diana Șoșoacă, recunoscută pentru mahalagismul ei în public.

Mai mult, senatoarea AUR a refuzat să poarte mască. Aceasta a susținut că are „probleme medicale”. În cele din urmă și-a pus masca doar cât să îi acopere gura, iar la finalul discuțiilor, înainte de a se despărți de președinte, și-a dat masca jos, ostentativ.

Liderul AUR a încercat să mascheze aceste mari probleme de imagine prin declarații aparent decente.

„Propunerea AUR pentru postul de prim-ministru, văzând că partidele nu au venit cu nume convingătoare, a fost domnul Călin Georgescu. Ne-a spus domnul Iohannis că nu se prefigurează a se forma o majoritate parlamentară. Noi cei de la AUR se pare că am încurcat multe socoteli. Nu vom lua parte la nicio coaliție de guvernare politică.”, a declarat președintele AUR, George Simion, după consultări.

Cum i-a trădat Simion pe votanții AUR anti-PSD

George Simion a vândut partidul baronilor PSD la întâlnire secretă

AUR este un partid care a surprins prin intrarea în Parlament, dar a surprins și mai mult când s-a aflat cine sunt cei care au fost aleși pentru 4 ani în Casa Poporului: neolegionari, neofasciști, antivacciniști, anarhiști, interlopi, misogini, familii soț-soție alese în Parlament.

La toată această ”faună” prezentă până și în Palatul Cotroceni, la negocierile de azi, se adaugă isprava lui George Simion, liderul partidului.

Acesta a trădat masiv electoratul AUR, după ce a fost prins întâlninundu-se pe ascuns cu baronii PSD Marcel Ciolacu și Vasile Dîncu.

Ciolacu, mincinosul mincinoșilor

Spre rușinea lui, Ciolacu a mințit azi opinia publică din România, spunând că nu s-a văzut cu Simion, deși Dîncu a confirmat întâlnirea secretă, iar imaginile surprinse de paparazzi sunt foarte clare chiar și pentru orbi.

Dîncu și Ciolacu și-au frecat mâinile: au pus mîna repede pe AUR

”Nu am avut o întâlnire cu George Simion. Am avut o discuție telefonică. Ne-am contactat unul pe altul. Am făcut rost de telefoanele unul celuilalt. Nu are importanță cine a sunat primul”, a spus Marcel Ciolacu, de la sediul PSD, după negocierile de azi de la Palatul Cotroceni.

De ce face liderul PSD aceste eschive?

Pentru că AUR este o grupare de sorginte rusească, iar Uniunea Europeană a identificat Moscova drept principală sursă a atacurile fake news menite să arunce în aer Europa, fie cu mesaje despre pandemie, fie cu implicarea în susținerea Brexit via Cambridge Analytica, fie prin susținerea partidelor antieuropene și a naționaliștilor gen Le Pen, Farage, George Simion, Salvini etc.

PSD face parte din Partidul Socialist European, al doilea grup politic din UE după PPE, iar Marcel Ciolacu știe că o asociere cu o grupare anarhistă și neofascistă cum este AUR îl afectează puternic.

VEZI ȘI:

INCREDIBIL: PSD bagă România și mai mult în criză, prin boicotarea formării Parlamentului!

Ciolacu minte românii în față: ”Nu m-am întâlnit cu George Simion de la AUR”. Imaginile vorbesc de la sine

Cei 5 care își vor ”țara înapoi”. PSD, imaginea răului în negocierile pentru formarea noului Guvern

Leave a reply