vineri, septembrie 18

Familie de români repatriaţi din SUA, “impresionată” de măsurile marca Violeta Alexandru: “Ce s-a schimbat aşa de radical?!”

0
523

Genela şi Alexandru Pogăceanu s-au întors în România, după o viaţă de muncă peste Ocean. Au abandonat cu greu New York-ul, unde fiecare dintre ai avea să-şi împlinească “visul american”.

Au trăit succesul de carieră, nu înainte de a fi trecut prin patimile emigraţiei simţite de majoritatea celor care au ales acum mulţi ani aventura căutării unei vieţi mai bune.

Imagine din celebrul film cu câinele Beethoven

Istoria lor este una fabuloasă, Alexandru Pogăceanu reuşind să scape într-un mod miraculos din România lui Ceauşescu. Şi-a riscat viaţa pentru a evada din lagărul comunist, punând-o în pericol şi pe a soţiei (rămase în ţară), dar în cele din urmă, cu tenacitatea fostului sportiv de la Dinamo, a reuşit să spargă Cortina de Fier şi să ajungă într-un lagăr din Austria.

Destinul a făcut ca acolo să găsească  “biletul” către SUA, aşa cum numai Dumnezeu poate explica aceste coincidenţe stranii ale vieţii menite să-ţi ofere marea oportunitate când te aştepţi mai puţin.

Între timp, a venit Revoluţia din decembrie 1989 şi a putut să-şi reîntregească familia peste Ocean, acolo unde avea să înceapă o altă aventură, cea a luptei pentru succes în carieră.

Dar despre asta, vom mai vorbi cu siguranţă, pentru că avem multe de povestit; de la cum a ajuns Alexandru să lucreze pentru cea mai vestită casă de preparate culinare din Manhattan, cum a devenit soţia manager într-una dintre cele mai faimoase reţele de restaurante de lux, tot din Manhattan, sau cum au avut şansa amândoi de a creşte în propria casă un urmaş cu acte în regulă al celebrului câine-actor Beethoven.

Înapoi acasă, lângă Castelul Peleş

Însă la fel de frumoasă precum povestea americană a fost o nouă aventură: cea a revenirii acasă, după o viaţă de muncă departe de România. Au închiriat containere de vapor şi au trimis spre ţara-mamă tot ce le amintea mai mult de savoarea New York-ului, inclusiv limuzina pe care o folosesc şi azi pe drumurile noastre desfundate.

S-au instalat în cele din urmă la Sinaia, deşi ambii sunt de loc din Bucureşti, dar ştiau că inima ţării şi apropierea de castelul în care Carol I avea să fondeze România modernă sunt motive suficiente pentru a simţi mai profund viaţa de pensionar repatriat.

La scurt timp însă, aveau să redescopere ce lăsaseră cu mulţi ani în urmă: înapoierea la toate nivelurile, incapacitea managerială de reconstrucţie a ţării, problemele inevitabile la interacţiunea cu statul, zgomotul imens din societate, autodistrugerea politică internă – acest cocktail distrugător care te face de multe ori să-ţi iei lumea-n cap şi să fugi din România pe viteză direct proporţională cu dragostea de ţară.

Când baronii pot distruge un vis, o ţară…

În vremea lui Liviu Dragnea s-au temut pentru prima oară că alegerea lor de a-şi trăi vârsta a treia în locurile natale s-ar putea să nu fi fost cea mai bună alegere. Şi-au pus pentru prima oară problema reîntoarcerii în SUA. 

Însă, ca mulţi români din emigraţie care iubesc atât de mult patria-mamă, n-au încetat să creadă în succesul dreptăţii.

Au suferit alături jurnaliştii rămaşi încă pe baricadele adevărului, de oamenii din stradă, de Diaspora implicată… Iar la final aveau să simtă – pentru a câta oară? – bucuria victoriei.

Dar astfel de izbânzi nu sunt niciodată definitive. Ele se petrec zi de zi, iar schimbarea nu poate veni peste noapte. E nevoie de timp, chiar de mici războaie individuale cu instituţiile, de lideri noi în politică…

Însă înainte de toate, e nevoie de speranţă, de credinţă, de optimism şi de recunoaşterea binelui atunci când el apare. Genela şi Alexandru Pogăceanu sunt pretenţioşi în privinţa calităţii funcţionarului public din România, căci ştiu din peste 40 de ani de experienţă ce înseamnă să fii tratat cum se cuvine ca simplu cetăţean.

Dacă stai de vorbă cu ei, afli comparaţii relevante cu Occidentul, care îţi pot face însă părul măciucă la gândul distanţei dintre România şi restul lumii civilizate.

Întâmplare la o Casă de Pensii din Bucureşti

Dar tot ei ştiu că istoria nu se poate schimba şi că, oricât am admira modelele vestice, devine uneori misiune imposibilă să le importăm în buna funcţionare a statului român. Prin urmare, tot ce-ţi rămâne de făcut e să constaţi când omul sfinţeşte locul şi să aştepţi ca acest model tipic românesc se va multiplica la scară naţională.

Bunăoară, asta au făcut. Recent, cei doi soţi au povestit României o întâmplare aparent banală despre modul de funcţionare de la Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi de la Casa de Pensii de la Sectorul 3, unde cererile lor s-au rezolvat cu promptitudine… americană.

“Ce s-a schimbat aşa de radical? Dacă doamna ministru (n.r. – Violeta Alexandru) a putut în aşa scurt timp să schimbe mentalitatea salariaţilor, aş propune să treacă pe la fiecare minister, cel puţin 6 luni. Excepţional! Felicitări!”, a scris Genela Pogăceanu, într-o postare recentă pe pagina sa de socializare.

O astfel de constatare valorează enorm. Pentru că vine din partea unor oameni care ştiu să facă diferenţa între batjocură şi performanţă în aparatul de stat. Sunt persoane care nu au nevoie de nimic de la nimeni, nu le lipseşte bunăstarea, dar care au nevoie de un tratament corect din partea statului român.

Sunt mulţi români ca ei prin lumea largă dornici să revină la pensie în România. Bătălia naţiunilor lumii pentru pensionari a devenit una dintre cele mai mari investiţii mondiale. Sunt ţări care oferă avantaje fiscale celor ce vor să se stabilească la pensie pe teritoriul lor, vezi Portugalia.

De aceea, România trebuie să se schimbe. Să se bată cu alţii şi cu ea însăşi pentru condiţii mai bune faţă de cei ce pot alege întoarcerea acasă. Povestea soţilor Pogăceanu arată că se poate. Că prin exemple de genul “omul sfinţeşte locul” visul românesc poate concura la un moment dat şi cu visul american.

Leave a reply