miercuri, august 17

Falcă: „Cota unică nu poate fi schimbată, dar într-o coaliție lucrurile se negociază”

Cota unică de impozitare va fi menținută, crede vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă. Eurodeputatul afirmă pentru RFI că într-o coaliție lucrurile se negociază.

PSD a reluat retorica privind eliminarea cotei unice de impozitare și înlocuirea ei cu impozitarea progresivă.

Gheorghe Falcă e de părere că Guvernul va menține cota unică: ”Nu cred că vom renunța la cota unică de impozitare, dar niciodată nu se știe ceea ce se poate discuta la nivelul Ministerului de Finanțe și la ceea ce înseamnă sistemele de impozitare cumulate, atunci când vorbim de impozitul pe proprietate, impozitul pe venit, impozitul pe circulația mărfurilor, pentru că sunt cele trei mari impozite globale, mai ales că avem obligația să facem prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, adică prin planurile naționale de redresare și reziliență reforma administrației, reforma salarizării și reforma pensiilor”.

Întrebat dacă menținerea cotei unice de impozitare este o dorință personală sau o poziție a PNL, vicepreședintele formațiunii liberale a răspuns: ”E o solicitare a PNL-ului pentru a menține cota unică, dar evident, astăzi suntem în coaliție și întotdeauna coalițiile își negociază punctele de vedere și găsesc o zonă de compromis. Dar eu cred că până în acest moment, cota unică nu poate să fie schimbată”.

Leave a reply