Faceți rezervările! Vaccinarea anti-COVID ”va fi o necesitate” pentru călătoria cu avionul

0
683

Pandemia de coronavirus a lovit dramatic afacerile industriei aeronautice. Mari și mici companii au concediat masiv angajați și, ulterior, au continuat să opereze la niveluri mult înferioare perioadei dinainte de criză.

Unele studii au arătat că, prin folosirea măștilor și a celorlalte mijloace de protecție, riscul călătorilor de a se infecta cu SARS-CoV-2 este foarte mic, spre nul.


Dar cu toate acestea, explozia din cel de-al doilea val al pandemiei a frânat puternic dorința oamenilor de a călători.

Totuși, apariția vacinurilor este o mare șansă și pentru acest sector puternic afectat.

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile operate de Qantas, a anunțat șeful companiei aeriene australiene, citat de BBC.

Șeful transportatorului aerian, Alan Joyce, a declarat că aceasta va fi “o necesitate” atunci când vor fi disponibile vaccinuri.

Australia și-a închis frontierele la începutul pandemiei și le-a cerut celor care se întorc în țară să intre în carantină.

Mai recent, țara s-a bazat pe blocaje, testări pe scară largă și depistarea rapidă contactelor pentru a împinge infecțiile zilnice la un nivel apropiat de zero.

Într-un interviu acordat luni rețelei australiene Nine, Joyce a spus că Qantas se uită la modalități de a-și schimba termenii și condițiile pentru pasagerii internaționali, deoarece industria, care a fost puternic afectată de restricțiile de călătorie, analizează modalitățile de a merge mai departe.

Vom solicita oamenilor să se vaccineze înainte de a putea urca în aeronavă … pentru pasagerii internaționali care ies și pentru oamenii care părăsesc țara credem că este o necesitate”, a declarat el.

VEZI ŞI:

Puncte tari și puncte slabe la cele mai avansate 9 vaccinuri anti-COVID din lume. Primul imunizator genetic din istorie

OMS vede ”lumina de la capătul tunelului” prin anunțurile despre sosirea vaccinurilor anti-COVID

Soția lui Bill Gates: ”Pe măsură ce am asigurat accesul la vaccinuri, au început să se întâmple lucruri miraculoase”

Leave a reply