sâmbătă, decembrie 7

EXCLUSIV. PNL le-a cerut unor lideri locali să dea voturi pentru USRPLUS!

4
2605

De fiecare dată când PMP trecea pragul electoral, fie că era vorba de alegeri parlamentare, europarlamentare sau locale, apărea ”pe surse” informația că un procent din voturi venea redirecționat dinspre PNL, acolo unde se află mulți dintre foștii colaboratori ai lui Traian Băsescu din fostul PDL (care a fuzionat cu PNL).

Însă la aceste alegeri din 6 decembrie, ”sursele” din trecut n-au mai putut fi confirmate de realitate: PMP n-a mai intrat în Parlament, deși i-a lipsit foarte puțin.

În schimb, apar acum informații că PNL a redirecționat o parte din voturi către… USRPLUS! Cine și-ar fi imaginat? Dacă iei la mână istoria recentă a ultimilor doi ani, dar mai ales ultimul an și campania electorală din 2020, descoperi o arhivă de știri cu atacuri reciproce la baionetă între cele două formațiuni.

Disputa PNL-USRPLUS s-a dus masiv și în rețelele de socializare, acolo unde în special unele grupuri radicale ale USRPLUS au ridicat tensiunea atacurilor la adresa liberalilor la cote comparabile cu cele produse de adepții fanatizați ai AUR. Dar iată că imposibilul s-a produs.

Un lider local din PNL Gorj a declarat, sub anonimat, pentru LUMEALIBERA.ro că el și colegii lui au primit indicații ”de la județ” să facă rost de voturi pentru… USRPLUS.

”Nu vreau să dau nume, dar atât vă spun: ni s-a cerut să aducem la vot mai mulți membri din familiile noastre, prieteni, cunoștințe, pe care să îi convingem să voteze cu… USRPLUS. La început, am rămas mut: cum să le cer eu așa ceva, liberal fiind? Plus că de-abia se încheiaseră atacurile dintre noi în campanie?! Aproape făcusem scurtă la mână răspunzând pe Facebook la toți USR-iștii care ne acuzau că suntem ca PSD, ne ziceau mereu Ciumă Galbenă, că am păstra USL-ul din vremea lui Ponta și Antonescu… În fine, n-am întrebat de ce, pentru că era doar cu o zi înainte de alegeri, era sâmbătă, 5 decembrie, când am fost sunat și era agitație mare, nu mi-a ars de explicații. Am luat-o ca pe o sarcină de partid, o strategie de la centru de care nu știau decât cei în funcțiile cele mai importante, probabil la nivelul domnului Ludovic Orban, m-am gândit eu…”, ne-a declarat liberalul gorjean, sub anonimat.

El spune că s-a conformat cererii șefilor săi și a reușit să pună în practică parțial solicitarea:

”Da, am reușit să conving pe cineva din familie să voteze la școala din orașul Rovinari. Nu mi-a fost ușor să-i conving, pentru că ei știau că eu sunt la PNL și că fac campanie pentru PNL. Le-am spus că e o strategie de la vârf, vrem să ajutăm USRPLUS să ia un scor bun, ca să facem majoritatea cu ei după alegeri și să ne asigurăm că nu vor lua prea puțin. Nu cred că m-au crezut, dar mi-au zis că au votat USRPLUS doi din trei dintre ei. Erau soț, soție și tatăl soțului”, ne-a mai declarat sursa citată.

El spune că nu a fost singurul în această situație.

”Am mai vorbit cu colegii mei din comuna vecină, și ei primiseră aceleași indicații. Am luat-o ca pe-o ciudățenie de campanie, dar m-am bucurat pe undeva, chiar dacă mi-a fost clar că PNL a luat mai puține voturi, pentru că atunci mi-am dat seama că guvernarea PNL-USRPLUS era deja bătută în cuie. Ce m-a bucurat mai tare a fost că am interpretat această întâmplare ca un semn clar că relația PNL-USRPLUS va trece la nivelul următor, de colaborare fără atacuri de genul PNL egal PSD sau USL, Ciumă Galbenă etc. Nu știu dacă s-a întâmplat și în alte locuri din țară, dar dacă așa a fost înseamnă că USRPLUS ar fi luat câteva procente în minus… Dar ar fi luat și PNL în plus, poate depășeam PSD! De asta, nu prea văd logica ajutorului pentru USRPLUS nici acum, dar nu mai contează”, ne-a declarat liderul local din PNL Gorj.

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020

Numărul total al voturilor valabil exprimate este de 5.901.915, prezența la vot fiind de 33.24% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

Camera Deputaților

  • PSD – (1.705.777 voturi) – 28,90 %
  • PNL – (1.486.401 voturi) – 25,19%
  • USR PLUS – (906.962 voturi) – 15,37%
  • AUR – (535.828 voturi) – 9,08%
  • UDMR – (339.030 voturi) – 5,74%
  • PMP – (284.501 voturi) – 4,82%
  • Pro România – (241.267 voturi) – 4,09%
  • PER – (65.807 voturi) – 1,12%
  • PPU-SL – (59.465 voturi) – 1,01%
  • PRM – (32.654 voturi) – 0,55%

Senatul României

  • PSD – (1.732.276 voturi) – 29,32%
  • PNL – (1.511.225 voturi) – 25,58%
  • USR PLUS – (936.862 voturi) – 15,86%
  • AUR – (541.935 voturi) – 9,17%
  • UDMR – (348.262 voturi) – 5,89%
  • PMP – (291.484 voturi) – 4,93%
  • Pro România – (244.225 voturi) – 4,13%
  • PER – (78.654 voturi) – 1,33%
  • PPU-SL – (70.536 voturi) – 1,19%
  • PRM – (38.474 voturi) – 0,65%
AEP a precizat că aceste procente sunt obținute din centralizarea rezultatelor înainte de soluționarea contestațiilor depuse la Biroul Electoral Central.

Teoria votului acordat de PNL Vioricăi Dăncilă pentru a evita finala Iohannis-Barna

Teoria redirecționării de voturi de la un partid la altul nu e nouă și nu privește doar transferul dinspre PNL spre PMP. Ea a mai fost vehiculată și la alegerile prezidențiale din 2019.

Atunci, a circulat informația că liberalii au redirecționat o parte din voturile lor către… Viorica Dăncilă, candidata PSD pentru Palatul Cotroceni!

Motivul ar fi fost acela că astfel s-a evitat riscul ca finala prezidențială să fie Klaus Iohannis-Dan Barna, ceea ce ar fi sporit riscul ca actual președinte să fie ”basculat” la vot de candidatul USRPLUS.

Sigur, n-a existat nicio dovadă în acest sens, nici măcar o mărturie pe surse cum am prezentat noi mai sus în privința votului dirijat dinspre PNL spre USRPLUS la alegerile parlamentare din 6 decembrie la Gorj.

Totuși, coincidență sau nu, Viorica Dăncilă s-a clasat pe locul 2, înaintea lui Dan Barna, deși venea după o guvernare-dezastru, iar prestația ei publică era o serie de gafe, decizii aiuritoare și decizii aberante care ar fi fost în măsură s-o prăbușească efectiv în încrederea românilor.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, Dăncilă l-a depășit pe Barna la vot a devenit pradă ușoară pentru Klaus Iohannis în turul 2.

VEZI ŞI:

”AUR e Partidul Moaștelor”. CTP, ”șoșocat” de Șoșoacă: ”Rar vezi un așa amestec de prostie și agresivitate. E caricatura caricaturii lui Vadim”

Nicușoare, n-o mai aburi! Iar tu, bucureșteanule, stai în frig și taci. Ai vrut talcioc, asta primești

O nouă lovitură dată președintelui Trump de Curtea Supremă a Statelor Unite

Leave a reply