Europa merge bine și în pandemie: mai mulți angajați în zona EURO și în UE
Numărul angajaţilor a crescut cu 0,9% atât în zona euro, cât şi în UE, în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
Sunt cele mai semnificative creşteri de când se publică aceste date, respectiv 1995.
În trimestrul doi din 2020, numărul angajaţilor a scăzut cu 2,9% în zona euro şi cu 2,7% în UE, comparativ cu precedentele trei luni.
De asemenea, în trimestrul trei din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, numărul angajaţilor a scăzut cu 2% în zona euro şi cu 1,8% în Uniunea Europeană, după un declin de 3,1% şi, respectiv, 2,9%, în perioada aprilie-iunie 2020.
Separat, Eurostat a informat că, în trimestrul doi din acest an, 19,2 milioane de persoane din totalul populaţiei UE cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani erau angajate cu contract temporar, comparativ cu 21,5 milioane în primele trei luni din 2020.
Cei mai afectaţi au fost tinerii. Procentul celor angajaţi cu contracte temporare de muncă la categoria de vârstă 15-24 ani s-a redus de la 46,2% la 42,7% în timp ce procentajul pentru cei cu vârsta între 20 şi 64 de ani declinul a fost mai redus, de la 11,6% la 10,2%.
De asemenea, numărul angajaţilor part-time în trimestrul doi din acest an a scăzut de la 33,8 milioane la 31 milioane, cu un declin de 2,8 milioane pentru cei cu vârsta între 20 şi 64 de ani.