Emil Dumitru (PNL): Fermierii români riscă să rămână fără subvenție din cauza „reformei” lui Daea

0
237

Deputatul PNL Emil Dumitru, vice-președintele Comisiei de Agricultură și fost secretar de stat, l-a criticat miercuri pe ministrul PSD Petre Daea pentru că ar fi îngreunat accesul fermierilor români la subvențiile UE prin Planul strategic național trimis la Comisia Europeană și pus deja în practică printr-un ordin de ministru. El dă ca exemplu obligația ca cel puțin 4% din terenul agricol lucrat de fermieri să rămână pârloagă.

Fostul secretar de stat susține că suma medie primită de fermieri ca subvenție va scădea semnificativ.

„Pe baza noului ordin, plata pe care o va putea primi un fermier va fi de aproximativ 150 de euro pe hectar. Suma reprezintă o scădere abruptă față de anii trecuți, când un fermier primea în medie 192 de euro pentru fiecare hectar cultivat. În concluzie, noul plan strategic îi lasă pe fermierii români cu mai puțini bani, dar și cu mai multe condiționalități, unele dintre ele imposibil de acceptat. Ordinul 80 este dezavantajos pentru fermierii români deoarece ministrul Daea nu s-a consultat nici cu specialiștii din domeniu și nici cu asociațiile reprezentative din domeniu.

România a accesat 96% din plățile directe pentru agricultură, adică 2.2 miliarde de euro. Dacă actualele măsuri rămân în vigoare, agricultura românească riscă să piardă bani, iar asta e o veste proastă atât pentru agricultorii cât și pentru consumatorii români”, mai spune deputatul liberal.

Ministrul Agriculturii a introdus condiții suplimentare pentru fermierii români care doresc să acceseze fonduri europene, ceea ce reprezintă o lovitură pentru agricultura românească și pentru securitatea alimentară a României. Există riscul ca mulți dintre fermieri să nu mai depună aceste cereri, ceea ce înseamnă că în agricultura românească vor intra mai puțini bani, iar produsele românești vor fi mai puțin competitive în fața altor produse similare din UE care beneficiază de subvenție”, arată deputatul PNL Emil Dumitru într-un comunicat.

Deputatul liberal susține că aceste condiții suplimentare, stabilite printr-un ordin al ministrului Agriculturii, vor afecta direct cei aproximativ 730.000 de fermieri români care accesează fonduri europene, informează g4media.

El mai arată că ordinul dat de Daea nu definește clar perioadele în care terenul trebuie să rămână acoperit cu un strat vegetal. ”Deci cultura de rapiță nu va fi însămânțată, iar dacă va fi, fermierii nu vor putea accesa fonduri europene. O altă prevedere dezastruoasă pentru fermieri este interzicerea monoculturii de porumb, adică cultivarea doi ani la rând a porumbului, așa cum era posibil până acum. Această prevedere riscă să falimenteze acei fermieri care au făcut investiții uriașe în sistemele de irigații.

Nicio altă cultură nu este la fel de rentabilă astfel încât fermierii nu își vor putea recupera investiția sau chiar plăti ratele, dacă au făcut împrumuturi pentru dezvoltare. Astfel, fermierii vor fi în situația în care vor trebui să aleagă între a cultiva o cultură pentru care au făcut investiții speciale sau a lua fonduri europene”, arată Dumitru.

Leave a reply