sâmbătă, septembrie 14

El e ziaristul care a aruncat pe piață fâsul anti-Nicușor Dan. S-a schimbat și la față, dar mai ales la avere

1
2933

Cristian Zărescu era pe vremuri un ziarist onest. Reporter de teren devotat, dispus să mergă și printre gunoaie pentru a relata despre viața reală. Mulți ani a trăit la limită, fără să-și compromită imaginea, cariera, onoarea. Era, de fapt, marea sa avere: cinstea. Sigur că uneori ea nu mai ține de foame, iar acesta este momentul în care viața te împinge spre tentații murdare.

Nu intrarea în politică este problema, sunt exemple de jurnaliști care nu și-au compromis reputația după ce au abandonat barca presei: Robert Turcescu, Rareș Bogdan, Moise Guran, ba chiar Carmen Avram, fosta sa colegă de la ”Antene”.

Dar odată atins de plăcerea banului politic și de spirala afacerilor de partid, Zărescu n-a mai reușit să împace și capra și varza.

A devenit tot mai nociv vieții publice din cetatea de la Sectorul 4, acolo unde s-a ”lipit” de consilierea primarul PSD Băluță, pentru care a început să facă lucrurile murdare specifice politicii machiavellice.

Treptat, starea lui s-a schimbat pe toate planurile. Nu doar fizic, ajungând să arate ca un interlop cu ceafă lată, ci mai ales material.

De la reporterul plăpând financiar, deși corpolent, a ajuns să-și calibreze starea materială în poleială specifică politicii de cumetrie devenind un obed politic cu avere imensă peste noapte.

Totuși, mâna Monicăi Macovei s-a văzut din nou. Deși ANI a dispărut complet, ne-au rămas declarațiile de avere pe care aleșii și funcționarii sunt obligați să le depună, pe care lumea le poate consulta acum la vedere. Un mare câștig pentru sănătatea României! 

Conform declaraţiei de avere pe care a depus-o în 29 mai 2017, adicã la aproape un an dupã ce se angajase consilier al primarului PSD Bãluţã, de la Sectorul 4, Cristian Zãrescu menţiona cã deţine doar o garsonierã de 42 m.p în Piaţa Alba Iulia, din Bucureşti. La venituri din salarii, Zãrescu trecea 38.601 lei, în cursul anului 2016. Adicã 14.161 lei – salariu de la Primãria sector 4 şi 24.440 lei – indemnizaţie de la ADP sector 4 (unde a fost promovat de primarul Băluţă drept membru în Consiliul de Administraţie).

Însă, începând cu 2018, averea lui Cristian Zãrescu a început sã “explodeze”. Culmea, în lipsa unor venituri declarate care să acopere această prosperitate apărută peste noapte, au descoperit ziariștii de investigație.

Primarul Băluță și consilierul său fabricant de fonfleuri pentru uzul clanului PSD

Aşa se face cã în declaraţia de avere depusã, pe 7 iunie 2018, precizeazã cã în 2017 a obţinut venituri totale nete de 55.863 lei.

La capitolul “Clădiri” însă, pe lângă garsoniera de 42 m.p. din Piaţa Alba Iulia dobânditã în 2002, Cristian Zărescu precizează că, în 2017, a devenit proprietar pe 50% dintr-o casă de locuit (vilã) în suprafaţã totală de 400 m.p., situată în comuna Bragadiru (jud. Ilfov).

Cum va explica oare în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) consilierul primarului Bãluţă că a reuşit sã devinã stăpân pe jumãtate dintr-o vilã de 400 m.p. situatã în Bragadiru, în condiţiile în care venitul anual încasat legal nu-i permitea sã cumpere nici jumãtate de garsonierã în Ferentari şi nu menţioneazã niciun credit sau împrumut?

Întrebarea pe care și-au pus-o jurnaliștii de investigație de la Curentul a rămas fără răspuns.

Însă un răspuns a fost dat zilele trecute, când Zărescu și-a făcut datoria față de cel care l-au îmbuibat financiar și a aruncat pe piață niște înregistrări telefonice menite să-l decredibilizeze pe Nicușor Dan, contracandidatul Gabrielei Firea (PSD) la Primăria Capitalei.

Așa și-a achitat fostul ziarist debitele față de Băluță, Firea, PSD, Dana Budeanu sau Aurelian Bădulescu. A fost pus să facă o treabă murdară, să provoace un scandal menit să o ajute pe șefa primarului Băluță și astfel să continue planul său de îmbuibare.

Cristian Zărescu, avere de moșier dobândită peste noapte, după ce a trecut în slujba primarului PSD de la sectorul 4

Mai mult, deşi în declaraţia de avere din anul 2017 nu menţiona ca fiind deţinãtor al vreunui teren intravilan sau extravilan, în 2018, Zãrescu îşi aduce aminte, brusc, că este proprietar – încă din anul 2008! – al unui teren extravilan în suprafaţã de 1.200 m.p. situat, în comuna Sãruleşti (jud. Cãlãraşi).

Şi, ajungem în anul 2020. Aici, lucrurile se complică şi mai mult! În declaraţia de avere depusă în 2 iunie a.c., în afară de garsoniera din Piaţa Alba Iulia, pe care a dobândit-o în 2002, de vila din Bragadiru cumpărată în 2017 şi de terenul extravilan din Sãruleşti, pe care zice că l-a cumpãrat în 2008 (dar de care şi-a amintit abia zece ani mai târziu, în 2018!), omul de încredere al primarului Daniel Băluţă o comite grav, fiind pasibil de săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, potrivit ziarului Curentul.

Astfel, Cristian Zãrescu îşi aduce aminte, dintr-o datã, cã mai deţinea un teren încă din … anul 2012. De această dată, vorbim despre un teren intravilan, situat în comuna Dărăşti (jud. Ilfov), în suprafaţã de 946 de m.p.

Acesta este omul pe care Cristian Tudor Popescu (CTP) l-a credibilizat luând de bune înregistrările telefonice anti-Nicușor Dan lansate de consilieul primarului PSD de la Sectorul 4!

Ca de la ziarist neocomunist la ziarist capitalist de cumetrie. Arc peste timp, pe banii oamenilor și cu spatele la adevăr.

VEZI ȘI:

Atacul la Nicușor Dan și rânjetul mafiei roșii

Dana Budeanu a născut un fâs anti-Nicușor Dan. Dar Sputnik o ridică în slăvi, iar Firea e în extaz

Lecția Violetei Alexandru pentru Mircea Badea și cei cu ”Băga-mi-aș p… în morții tăi și în familia ta”

Israelul, prima țară care își bagă toată populația în case din cauza valului doi al pandemiei

 

 

 

 

 

 

 

 

1 comment

Leave a reply