sâmbătă, decembrie 5

Ei sunt cei care au “virusat” populaţia şi au agravat pandemia! Cum a ajuns România a treia din Europa la creşterea infectărilor cu SARS-CoV-2

5
1879

România urcă vertiginos în topul celor mai afectate ţări din Europa de SARS-CoV-2, după ce părea că va fi ferită de al doilea val având în vedere începutul bun în a ţine sub control expansiunea coronavirusului din faza iniţială a pandemiei.

Alte 321 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 24.826 de îmbolnăviri, a anunţat miercuri Grupul de Comunicare Strategică.

Viorel Cataramă a ajuns să se distreze pe seama pandemiei, inducând idei periculoase în mentalul colectiv (Foto: Libertatea)

La terapie intensivă sunt internaţi 186 de pacienţi. De asemenea, o veste la fel de proastă ca şi cea privind noile cazuri pozitive: nu mai puţin de 16 români şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore, un număr imens raportat la Spania, de exemplu, unde ieri a fost raportat “doar” un deces din cauza COVID 19.


România a fost ferită de un bilanț catastrofal al primului val, așa cum s-a întâmplat în alte țări din Europa. Parte pentru că nu am fost printre primele țări afectate, parte pentru că s-au luat la timp măsurile preventive necesare, dezastrul a fost evitat.

Dar vestea proastă este că, treptat, numărul îmbolnăvirilor a început din nou să crească – lucru atipic pentru Europa, unde în general trendul se menține descrescător.

În ultima săptămână, numărul mediu zilnic de cazuri noi a fost în România de aproape 304:

  • 16 iunie: 250 de cazuri
  • 17 iunie: 345
  • 18 iunie: 320
  • 19 iunie: 320
  • 20 iunie: 330
  • 21 iunie: 315
  • 22 iunie: 246.

Cum se explică acest val doi neaşteptat în România? Simplu: nerespectarea măsurilor de igienă şi prevenţie. De ce oamenii au ajuns să nu mai ţină cont de riscul infectării? La fel de simplu: din cauza mesajelor publice transmise de unii lideri politici şi vedete, care au invitat practic populaţia să se revolte faţă de măsurilor de protecţie sanitare impuse de Guvernul Orban şi cerute insistent de personalul medical – cel mai afectat din cauza iresponsabilităţii pe tema coronavirus.

Radu Moraru face zilnic propagandă în favoarea coronaviruslui pe Naşul TV

Marcel Ciolacu, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta, liderii PSD, ALDE şi respectiv Pro România, au luat deseori în băşcălie coronavirusul şi au sabotat permanent autorităţile sanitare prin declaraţii care puneau sub semnul întrebării necesitatea protejării ferme a populaţiei.

Lor li s-au adăugat politicieni fără partid, cum este Viorel Cataramă, sau jurnalişti deveniţi portavocile fake news, precum Radu Moraru, care au făcut efectiv campanii directe în media pentru a întărâta lumea împotriva măsurilor de prevenţie.

Rezultatul se vede în numărul de cazuri în creştere, România devenind deja a treia în Europa în topul infectărilor.

România a depășit media europeană la numărul de infectări la suta de mii de locuitori. Dacă, în urmă cu o lună, despre țările balcanice șcele din estul Europei se spunea că au fost ferite de un număr mare de cazuri de COVID-19, acum țara noastră este pe locul trei în topul țărilor europene, după Portugalia și Suedia. Iar datele înregistrate în ultimele zile conturează tabloul unei situații tot mai îngrijorătoare: 5-6% din testele făcute în zilele de weekend au scos la iveală noi îmbolnăviri, o proporție nemaiîntâlnită de la începutul lunii mai.

Iresposabilitatea politicienilor agravează situaţia din spitale

Consecinţele încep să se simtă tot mai grav în situaţia spitalelor, care riscă să fie complet blocate din cauza numărului tot mai mare de pacienţi cu COVID 19.

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” nu mai dispune locuri libere pentru pacienţii care sunt confirmaţi cu virusul COVID-19, a anunţat, sâmbătă, managerul unităţii, Beatrice Mahler.

Cazul de la Spitalul „Marius Nasta” nu e singurul. Vineri, şi medicii de la Spitalul „Victor Babeş”, din Bucureşti, au tras un semnal disperat de alarmă legat de creşterea numărului de infectări pe teritoriul României.

„Ne-am apropiat de capacitatea maximă ca număr de pacienți. Numărul de cazuri în comunitate e din ce în ce mai mare, numărul de cazuri din diverse focare e din ce în ce mai mare, iar asta duce la creșterea numărului de pacienți spitalizați. În curând vom depăși capacitatea maximă. Nu mai putem acoperi ritmul internare-externare. Numărul celor care vin e din ce în ce mai mare decât al celor pe care îi externăm”

Declaraţia de mai sus îi aparţine doctoriţei Simin Aysel Florescu, director medical la spitalul ”Victor Babeş”, din Capitală, şi arată unde duce iresponsabilitatea celor care propagă informaţii false despre coronavirus, incitând populaţia la nerespectarea măsurilor de protecţie.

Din păcate însă, strigătul de disperare al medicilor pare că nu a ajutat la nimic. Cazurile în creştere de infectări şi morţi arată că, în România, răul era deja făcut…

VEZI ŞI:

Iată ce-aţi făcut cu iresponsabilitatea voastră! Al doilea spital din Capitală blocat de COVID 19

Spania -128 de cazuri pe zi, Italia – 261. O statistică pentru Marcel Vela, ministrul de Interne

Naşul TV începe să simtă consecinţele iresponsabilităţii jurnalistice. Sancţiunile CNA nu aduc însă morţii înapoi

Şi totuşi: de ce are România mai multe cazuri COVID-19 decât Spania?

5 comments

  1. maria luiza Galer 25 iunie, 2020 at 11:36 Răspunde

    😂🤣😂 Hai sictir cu manipularea Peneleprista! De la 2500 de teste pe zi .. peneleprele au facut ce trebuia sa faca de acum patru luni.. la 8,000-11000 teste pe zi !!! Nu era normal cind testezi de 4 ori mai mult sa identifici de 4 ori mai multi infectati??? Mai iliteratilor.. De fapt procentul Infectatilor intre toti Testatii (deci rata de atac a bolii) a SCAZUT… Manipulatori ordinari … nu tre sa fii epidemiologist sa intelegi asta.. doar sa ai patru clase primare.. Spitalele pline cu asimptomatici si forme Usoare in timp ce bolnavii cu boli cronice si cancer mor din lipsa accesului la tratament, Criminalilor..

    • Marius Bâzu 25 iunie, 2020 at 14:39 Răspunde

      Dna Galer, ai citit mai sus articolul ala al meu? Hai, ca se citeste usor si are is poze. Se vede cum numarul de teste e acelasi de la 15 mai si pana acum (in plaja 8000-10,000 pe zi, in medie). Asa ca, mai usor cu pianul pe scari! Azi (joi) procentul de imbolnaviri din total teste a fost 3,7%! Cam ca prin mai. Dupa ce ajunseseram la sub 2%. Dar din cauza unor inconstienti ca voi s-a ajuns aici! Pesedisti de doi bani!

Leave a reply