sâmbătă, februarie 15

Drulă acuză PSD şi PNL că „salvează pensiile speciale cu mâna CCR”

0
273

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat, miercuri, PSD şi PNL că „salvează pensiile speciale cu mâna Curţii Constituţionale” şi a solicitat convocarea Parlamentului, în perioada 7 august – 1 septembrie, în sesiune extraordinară, pentru a fi rediscutată, de urgenţă, legea declarată neconstituţională de CCR.

„Republica specialilor. La asta asistăm zilele acestea. Vor să bage mâna în buzunarul cetăţenilor, al firmelor, al mediului privat, al antreprenorilor, al celor care desfăşoară activităţi independente, al tuturor contribuabililor pentru a finanţa stilul de viaţă al specialilor. Am aflat astăzi de la Curtea Constituţională că pensiile speciale ale magistraţilor trebuie să rămână. Nu e nicio surpriză.

Preşedintele CCR, Marian Enache, este un pesedist de frunte, fostă mână dreaptă a lui Ion Iliescu, şi, practic, domnul Ciolacu de la Guvern a servit această falsă desfiinţare a pensiilor speciale – aşa cum USR a avertizat – numai ca CCR să o întoarcă repede în Parlament”, a declarat Drulă, conform unui comunicat al USR.

Un prim efect al reîntoarcerii în Parlament a Legii privind pensiile speciale îl reprezintă „blocarea” fondurilor din PNRR, potrivit USR.

„Pentru a acoperi cheltuielile în creştere cu specialii, PSD şi PNL se pregătesc să îngroape economia românească şi să-i afunde pe români şi mai tare în sărăcie”, a transmis USR.

„La Guvern, domnul Ciolacu lansează perdele de fum. Chipurile, taie cheltuieli. Nu taie nicio cheltuială, totul rămâne aşa cum a fost. Să luăm reducerea cu 20% a numărului de secretari de stat. Sunt cei 20% de secretari de stat în plus pe care i-au adus chiar ei. Şi, pentru că UDMR a fost scoasă de la guvernare, rămân nişte posturi vacante. Să luăm şi desfiinţarea unor sute de mii de posturi vacante. Păi, alea nu ne costă, dacă sunt vacante. De fapt, nu se taie nimic sau aproape nimic pe partea de cheltuieli”, în opinia lui Drulă.

Liderul USR a adăugat că PSD şi PNL introduc „noi impozite, taxe şi dări peste noapte”.

Leave a reply