Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, este de părere că o eventuală demisie din partid a lui Dacian Cioloş ar fi o eroare strategică „majoră”, după ce în spaţiul public s-a vorbit despre posibila plecare a fostului lider.
„Eu cred că avem o misiune extraordinar de importantă. Toată clasa politică veche s-a reunit în acest bloc mare care duce România către faliment şi în partea cealaltă avem USR, alternativa liberală democrată, responsabilă, de guvernare profesionistă, suntem Opoziţia în România, în prezent şi avem muncă de făcut până în 2024, avem foarte multe proiecte”, a declarat Drulă, marţi, la RFI. Actualul preşedinte al USR a vorbit şi despre eventuala demisie a lui Dacian Cioloş din partid, după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora fostul lider şi-ar pregăti plecarea, împreună cu alţi membri ai formaţiunii, informează adevarul.
„E o chestiune lipsită de sens. În momentul de faţă, toate energiile ar trebui să se coaguleze în acest proiect, care este casa bună a tuturor celor care vor să construiască o alternativă liberală, democratică, profesionistă, în România. Să pleci acum, pe modelul ăsta al foştilor lideri care pe sfârşit de carieră îşi mai fac un proiect de vanitate şi practic să dai o mână de ajutor acestui sistem securisto-socialist este o eroare strategică majoră, după părerea mea, dar fiecare răspunde pentru acţiunile sale politice”, a explicat Drulă.
Uniunea Salvaţi România este tot mai divizată, după ce plecarea lui Dacian Cioloş de la şefia partidului a trasat şi mai clar polii de putere din interior, existând nemulţumiri între reprezentanţii celor două formaţiuni care au fuzionat în urmă cu un an – USR şi PLUS. Recent, au apărut informaţii potrivit cărora Cioloş s-ar pregăti să îşi anunţe în perioada următoare demisia din partid, după ce a renunţat şi la şefia USR, împreună cu mai mulţi membri ai formaţiunii, mare parte din fostul PLUS, punând bazele unei noi platforme politice, potrivit unor surse citate de News.ro.
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Despre noi
Lumea Liberă este o publicaţie online care se adresează românilor din ţară şi de peste graniţe interesaţi de informaţie curată, pusă în contextul Europei şi al întregului mapamond. Vrem să fie utilă celor care vor să se ridice deasupra războaielor multe şi mărunte din ţară, aflaţi în căutarea unei perspective globale a noţiunii de a fi român. E un site creat de asemenea pentru mulţimea nevăzută a celor plecaţi să-şi câştige viaţa în străinătate – onorabila DIASPORA, care merită infinit mai multă atenţie.
News
-
Ciucă: „Alegeri europarlamentare şi locale comasate”
21 februarie 2024