“Pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, este nevoie de 117 semnături (un sfert din numărul total de 465 de parlamentari). Însă pentru ca moţiunea să treacă şi Guvernul să pice, e nevoie de 234 de voturi (jumătate plus 1 din numărul total al parlamentarilor).

Să consemnăm aici o premisă de bun simţ: nu există, juridic, nicio legătură între semnături şi voturi în procedura moţiunii de cenzură. Nu există nicio garanţie că cine semnează o moţiune neapărat o şi votează, după cum nu există nicio garanţie că cine nu semnează o moţiune n-ar putea să o şi voteze.

Pe de altă parte, multă lume crede că într-o sesiune parlamentară nu se poate depune decât o singură moţiune de cenzură, pentru că aşa ar spune Constituţia. Fals! Constituţia nu spune nicăieri explicit aşa ceva.

În schimb, Constituţia spune explicit altceva: dacă o moţiune de cenzură pică, cei care au iniţiat-o nu mai pot semna o altă moţiune în aceeaşi sesiune parlamentară. Prin urmare, imposibilitatea existenţei a două moţiuni de cenzură în aceeaşi sesiune nu este o cerinţă expresă a Constituţiei, ci e doar consecinţa aritmeticii din textului constituţional.

Opoziţia, care fatalmente nu poate avea decât cel mult 232 de parlamentari, nu are cum să alcătuiască două liste distincte a câte 117 semnături, că altminteri ar însemna că are majoritatea de 234 şi n-ar mai fi Opoziţie. Cele două noţiuni – semnături şi voturi – sunt pur şi simplu borne distincte stabilite de Constituţie, menite să disciplineze faze distincte ale procedurii: Guvernul nici să nu fie şicanat cu moţiuni, nici să nu fie debarcat cu majorităţi relative.

Dar toate acestea sunt valabile doar în condiţiile în care avem o majoritate stabilă în Parlament, fie ea şi una foarte fragilă, de numai un vot. Ceea ce nu e cazul acum, în condiţiile disputei dintre PNL şi USR-PLUS. Să vedem cifrele:

PSD are 157 de parlamentari, deci poate iniţia el singur o moţiune de cenzură, cu 117 semnături.

USR PLUS şi AUR au împreună 80 + 43 = 123 de parlamentari, deci pot şi ele să iniţieze singure o moţiune de cenzură.

În situaţia politică actuală, cred că este pentru prima dată în trei decenii de parlamentarism când este, matematic, posibilă depunerea a două moţiuni de cenzură în aceeaşi sesiune parlamentară, fiecare dintre ele având şanse semnificative să treacă. Cu o condiţie: ca toate părţile implicate să joace acelaşi joc pe care îl anunţă public şi să nu aibă agende secrete.

Singurul partid care, în pofida retoricii oficiale, refuză să profite de această oportunitate este chiar PSD. Căci exigenţa sa, de a depune propria moţiune doar dacă se strâng 234 de semnături, adică dublu faţă de cele necesare, înseamnă să anuleze din start orice şansă ca o a doua moţiune să poată fi depusă. Căci dacă cererea PSD este îndeplinită, matematic nu se mai pot strânge alte 117 semnături „virgine”, ci doar 68.

La cum se aliniază astrele, estimarea mea este că evenimentele se vor desfăşura cam în felul următor: USR PLUS şi AUR vor iniţia o moţiune de cenzură, dar PSD va refuza să o voteze, pe motiv că ei sunt cei mai legitimi să iniţieze un asemenea demers, ca fiind cel mai mare partid din Parlament. Iar moţiunea PSD nu va mai fi depusă, sub pretextul că nu va reuşi să strângă 234 de semnături.

Coafura lui Cîţu, aşadar, rezistă.