Donald Trump schimbă macazul. Promite o tranziție liniștită a puterii și condamnă violențele
„Tocmai am trăit alegeri intense şi emoţiile sunt puternice”, dar „trebuie să ne calmăm” a adăugat el, deşi în ultimele două luni Donald Trump a aţâţat spiritele inflamate, susţinând teorii ale conspiraţiei.
„Mă voi concentra acum pe o tranziţie ordonată şi liniştită a puterii”, a asigurat Trump în acest mesaj foarte aproape de un discurs de recunoaştere a înfrângerii sale în alegeri, fără totuşi să o spună în mod explicit.
Preşedintele ales Joe Biden, a cărui victorie a fost certificată de Congres în pofida atacului de miercuri asupra clădirii ce găzduieşte cele două camere ale parlamentului american, se va muta la Casa Albă peste 13 zile.
Joe Biden a asumat deja rolul de conducător însărcinat cu vindecarea rănilor unei Americi rănite, despre care a spus că a trecut printr-una din cele mai negre zile din istoria sa. Din Wilmington, el l-a acuzat pe Donald Trump că de patru ani „a intensificat atacurile” împotriva instituţiilor democratice americane, campanie care a „culminat” miercuri.