marți, octombrie 20

Donald Trump acuzat de agresiune sexuală a fostului model Amy Dorris

1
134

Preşedintele american Donald Trump a fost acuzat joi de un fost model de o agresiune sexuală care ar fi avut loc la turneul de tenis US Open în 1997, relatează AFP.

Amy Dorris a povestit pentru cotidianul britanic The Guardian cum miliardarul republican ar fi sărutat-o şi ar fi atins-o fără consimţământ. Conform cotidianului, avocaţii preşedintelui au negat ferm aceste acuzaţii, apărute cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din SUA.

Potrivit lui Amy Dorris, Donald Trump, care era în acea perioadă un promotor imobiliar şi o personalitate mondenă newyorkeză, ar fi acostat-o la 5 septembrie 1997 în faţa toaletelor din loja sa VIP de la US Open, celebrul turneu de tenis american.


“Şi-a băgat limba în gura mea în timp ce încercam să îl îndepărtez. Atunci m-a prins mai tare, a început să mă pipăie, să îşi pună mâinile pe fundul meu, pe sânii mei, pe spate, peste tot”, a explicat ea pentru The Guardian, adăugând că i-a cerut să înceteze.

Lui Donald Trump, care avea 51 de ani la acel moment, nu i-a păsat de refuzul său, a precizat ea.

“Eram prizoniera sa, nu puteam să ies”, a mai spus Amy Dorris.

Femeia, care avea 24 de ani la momentul presupusei fapte, a detaliat că i s-a făcut ‘greaţă’ şi că s-a simţit “violată”.

Donald Trump a fost acuzat de agresiune sexuală sau de hărţuire de peste zece femei, între care şi o editorialistă, E. Jean Carroll, care l-a acuzat că a violat-o la mijlocul anilor 1990.

Preşedintele american a negat aceste acuzaţii. În cazul lui E. Jean Carroll, a spus că “nu este genul său de femeie”.

Chiar înainte de alegerile din 2016, a apărut o înregistrare video din 2005 cu fostul magnat imobiliar. În înregistrare se aude cum el se laudă, în termeni vulgari, că poate să pună mâna pe părţile genitale ale femeilor datorită notorietăţii sale. AGERPRES

VEZI ȘI:

Şeful FBI confirmă că Rusia atacă a doua oară SUA cu fake news, sprijinindu-l pe Trump în alegeri

EXCLUSIV. Cutremur la Casa Albă: Trump a colaborat cu Rusia! Un Raport Bipartizan din Senatul american dovedește negru pe alb cum Putin și-a pus președinte în SUA

De ce vrea Putin ca Trump să ajungă din nou președintele SUA?

1 comment

Leave a reply