sâmbătă, martie 22

Dîncu a demisionat din funcţia de ministru al Apărării Naţionale

0
345

„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale”, a anunțat Vasile Dîncu, în jurul prânzului, pe o rețea de socializare. Demisia vine după declarațiile controversate despre războiul din Ucraina, dar într-un moment în care puțini se mai așteptau la un astfel de gest. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a luat act de demisie.

„Subsemnatul Vasile Dîncu, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție. Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”, a transmis Dîncu.

„Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, adaugă el.

Vasile Dîncu i-a mulțumit lui Nicolae Ciucă pentru colaborare, scrietvr.

„Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României”, a conchis el.

https://www.facebook.com/vasilesebastiandincu/posts/526970672575356

Leave a reply