Dosarul privind represiunea din 10 august 2018 bate pasul pe loc, la doi ani de la sângeroasele evenimente create de Jandarmeria Română, la comanda Guvernului Dăncilă-Dragnea. Pentru cei care au trăit pe viu măcelul este un motiv de revoltă, dar și un moment de reflecție.
Jurnalista Ramona Ursu, editor-șef la ziare.com, a publicat pe pagina sa de socializare o analiză a ”Mineriadei” PSD din Piața Victoriei, ocazie cu care a făcut și o destănuire personală: regretă că n-a ales calea emigrării în Noua Zeelandă, așa cum și-a propus în urmă cu mai mulți ani, din cauza situației din România.
Pasaje din textul combativei jurnaliste Ramona Ursu
– În 2003, aveam 23 de ani și am făcut o greșeală majoră, pe care am înțeles-o 15 ani mai târziu. În 2003, îmi făceam planuri să plec definitiv din țară, în Noua Zeelandă. Până la urmă, n-am mai plecat. M-am amăgit că aici, în România, va fi bine. Prin 2003, munceam deja, pe brânci, de vreo patru ani (primul job l-am avut în vacanța de dinainte de clasa a XII-a). Eram bine pe picioarele mele, pentru vârsta aceea, muncind ca o dementă. În fine, nu asta a fost greșeala. Munca a fost ceea ce m-a ajutat, de fapt, în tot ce urma să fac cu viața mea. Greșeala a fost că nu am plecat din țară atunci.
– România e o țară de sacrificiu. E o țară în care muncești cinstit (eu am făcut-o, am muncit doar în mediul privat), tragi ca un prost ca să nu ai, cumva, vreun leu datorie la stat, îți faci planuri naive că-ți poți crește și copilul frumos aici, în țara ta, că, uite, mai evoluăm și noi cu România noastră. Apoi, trăiești 10 august.
– Nu voi uita niciodată acea zi. Nu voi uita niciodată șocul total pe care l-am trăit atunci. Puțin spre după-amiază, plecând de la o emisiune TV spre protest, am ajuns aproape de Piața Victoriei și am început să văd pe străzi mulți oameni care se sufocau. Erau pe lângă mașinile SMURD și cereau apă să se spele pe față. Nu voi uita niciodată Piața Victoriei plină până la refuz și momentele în care ne sufocam cu toții. În care nu puteam fugi, pentru că n-aveam cum. Eram blocați între zeci de mii de oameni, blocați la rândul lor.– Nu voi uita niciodată disperarea din jurul meu. Șocul în care eram și eu, în care erau și prietenii mei, oamenii de lângă noi. În viața mea n-am văzut atâția oameni în genunchi, puși la pământ din cauza gazelor care îi sufocau, plânși, disperați, confuzi, revoltați. Niciodată nu voi uita părinții cu copii în brațe, disperați să-i protejeze pe cei mici. Dar nu aveau cum să-i protejeze.
– Nu voi uita niciodată această nouă crimă a PSD, numită 10 august. Tot traseul dosarului, între parchete, în ultimii doi ani, a fost un blat ordinar între jandarmi, procurori, politicieni. Un blat ordinar! Vom vedea de aici înainte ce va mai fi, deși cred că, la fel ca în cazul dosarelor Revoluției și Mineriadei, vor îngropa și 10 august. Nu, nu acum, poate că acum, aparent, îi vor mai da o șansă. Dar eu cred că, în final, îl vor îngropa. Asta e ceea ce simt eu față de ce se întâmplă, bazându-mă pe tot ce știu despre istoria acestei țări, din ultimii 30 de ani. Tot ce s-a întâmplat în acest dosar, 10 august, a fost o bătaie de joc. Totul.
– Văd în jurul meu o impostură de îți provoacă scârbă. M-am săturat de pile, de proști cocoțați în funcții înalte, de neprofesioniști, de lichele, de lipsă de civilizație, de lipsă de cuvânt, de bun simți (asta a ajuns aproape de negăsit), de lipsă de valori. E prea mult gunoi în instituțiile statului. Prea mulți proști și nemernici. Nu am speranțe în clasa politică. Sigur, nu toți politicienii sunt la fel, dar e exclus să mă gândesc că aceasta clasă politică poate pregăti ceva bun pentru viitorul copilului meu. Nu-mi fac planuri de acest gen.
– E prea multă indiferență în rândul nostru, al cetățenilor. Nu se poate, la infinit, să fie atât de multă resursă de prostie și de nesimțire. Nu se poate. Pandemia asta ne arată, pentru a nu știu câta oară, nimicul din mintea și din sufletele unora – mulți, din păcate – lângă care suntem nevoiți să trăim. Oameni care ne țin lecții despre de ce ei au dreptul să nu poarte un rahat de mască, iar noi, ceilalți, nu avem dreptul la sănătate, la viață. E totuși incredibil așa ceva.
E 10 august. Eu nu voi uita niciodată nimic din ce a fost. Și nici nu voi ierta. Și voi considera că trăim într-un stat criminal cât timp vinovații din marile dosare – Revoluția, Mineriada și 10 august – vor rămâne nepedepsiți.
Leave a reply
Lumea Liberă este o publicaţie online care se adresează românilor din ţară şi de peste graniţe interesaţi de informaţie curată, pusă în contextul Europei şi al întregului mapamond. Vrem să fie utilă celor care vor să se ridice deasupra războaielor multe şi mărunte din ţară, aflaţi în căutarea unei perspective globale a noţiunii de a fi român. E un site creat de asemenea pentru mulţimea nevăzută a celor plecaţi să-şi câştige viaţa în străinătate – onorabila DIASPORA, care merită infinit mai multă atenţie.
