
Deputatul Dumitru Coarnă, fost membru al grupului PSD, s-a lansat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, într-un discurs cu jigniri la adresa parlamentarilor PSD: „Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. O să vă vină rândul, trădătorilor!”. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a replicat: „Nişte extremişti, nişte personaje abjecte care nu fac altceva decât să provoace”.
În timpul dezbaterilor din Parlament asupra unui proiect de lege inițiat de Ministerul Familiei privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie, proiect care a provocat protestul AUR în fața Parlamentului, Dumitru Coarnă a acuzat că prin acesta sar separa copiii de familii.
„La Senat este COM 695 prin care permiteţi adopţiile copiilor români de cuplurile de homosexuali.
Eu ştiu că avem în sală la PSD mulţi de tipul ăsta, haideţi să protejăm copiii României.
Eu ştiu că voi nu puteţi face copii între voi, că nu aveţi cum, cei din PSD. Dacă vreţi, pot să vă spun lista în direct”, a susținut Coarnă.
„Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. Lăsaţi familia normală să trăiască în România cum a trăit de mii de ani.
O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a mai susținut Coarnă, în timp ce sala huiduia.
Deputatul Dumitru Focşa de la AUR a intervenit şi el:
„Este strigător la cer să vedem că ne comportăm ca în junglă, a ajuns Parlamentul României o junglă, doar pentru că nu mai faceţi diferenţa între trădare şi apărare de ţară, între obedienţă şi respectarea drepturilor cetăţeanului român.
Respectăm tot ceea ce ne dictează ăştia de la Comisia Europeană, ca nişte oi, nu mai gândim, nu adaptăm nicio recomandare interesului naţional şi apoi ne certăm între noi, aici. Copiii noştri vor avea de suferit”.
Deputatul Ionel Dancă de la Forţa Dreptei i-a cerut lui George Simion să oprească circul:
„Opriţi circul, domnule Simion. Ce e prea mult e prea mult. Vă jucaţi cu fricile sociale ale oamenilor şi manipulaţi isteric o temă falsă (..) şi nu este departe până când această manipulare poate să degenereze în acte violente.
Opriţi manipularea, opriţi isteria, opriţi circul”.
El a arătat că proiectul pentru care protestează AUR a fost votat în comisia de egalitate a şanselor cu votul parlamentarilor AUR în unanimitate.
Liderul grupului PSD, Alfred Simonis, a venit și el la tribună şi a spus că „acest comportament de tip stadion” este pentru cu totul alt context şi altă sală: „Vă asigur că tot ceea ce s-a întâmplat în comisii zilele acestea este perfect regulamentar”.
El i-a acuzat pe parlamentarii AUR că au încercat să blocheze dezbaterile în mai multe comisii, după ce „au scos din priză microfoane, calculatoare şi au împins angajaţii Parlamentului şi ai comisiilor să plece din sală”.
„Dacă cineva crede că prin astfel de metode, cu pumnul în gură, cu ocuparea locurilor preşedinţilor de şedinţă, cu introducerea de arme şi de gloanţe în Parlamentul României, putem conduce şedinţele Parlamentului, este aberant.
Nişte extremişti, nişte personaje abjecte, care nu fac altceva decât să provoace, instigaţi de state ostile acestei ţări.
Dacă cedăm acum, dacă intimidăm acum, dacă îi lăsăm să aibă succes, o vor ţine aşa de acum înainte şi poate pentru câteva săptămâni nu vom mai avea controlul atât de eficient şi vor reuşi să introducă şi arme în Parlament (…).
Vă asigur că nimeni nu adoptă nici copii, nimeni nu vinde nici România, dimpotrivă, eficientizează companiile de stat şi trebuie eficientizate şi nimeni nu permite luarea copiilor românilor”, a mai spus Alfred Simonis.
Aproape 200 de susținători AUR s-au adunat miercuri dimineață la poarta parlamentului într-un protest organizat de partidul lui George Simion. Protestul a fost organizat ca reacție la un proiect de lege privind „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie” propus de Ministerul familiei condus de Gabriela Firea, informează hotnews.