Firea a demisionat din guvern și pleacă și de la șefia PSD București

1
313

Gabriela Firea a anunțat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că a demisionat din funcția de ministru al Familiei și că pleacă, pentru moment, de la șefia organizației PSD București.

„Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a anunțat Firea.

Gabriela Firea scrie pe pagina sa de facebook că plătește „pentru vina de a fi avut încredere în oameni” și susține că obiectivul „demolatorilor” ei din multe direcții este să nu mai intre în cursa pentru Primăria Capitalei, pentru că toate sondajele arată că ar fi câștigat în orice formulă politică.

Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez. Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile. Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor”, mai afirmă Gabriela Firea.

Gabriela Firea a avut o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu la guvern, urmată de demisia din postul de ministru al Familiei, informează g4media. Întâlnirea Firea – Ciolacu vine pe fondul scandalului azilele groazei și la o zi după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a demisionat din guvern.

Budăi și Gabriela Firea, ministrul Familiei, sunt considerați de mai mulți lideri PSD drept principalii responsabili politici pentru scandalul care provoacă mari probleme de imagine pentru partid.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat că Ștefan Godei nu a fost vreodată șoferul ei, ci a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei și „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”.

Godei, patronul azilelor groazei, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit unui document oficial consultat de G4Media. Asta înseamnă că a fost angajat la cabinetul lui Firea imediat după ce aceasta a câștigat postul de senator la alegerile din decembrie 2020.

Potrivit Digi24, Ștefan Godei a lucrat și alte firme și instituții conduse din subordinea lui Gabriela Firea și Florentin Pandele: clubul de fotbal FC Voluntari și RATB.

Cu două zile în urmă, Firea declarase despre Godei, care apare într-o fotografie alături de ea, că „nu a fost vreodată membru al Partidului Social Democrat în vreo localitate din județul Ilfov sau București. Deci, nu avea cum să conducă filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanți, voluntari sau oameni care bagă capul în poză cu liderii sunt mulți”.

Godei conduce ONG-ul ce gestiona azilele groazei din Voluntari. Cofondatoare a ONG-ului este Ligia Gheorghe, prietenă și consilieră a Gabrielei Firea. Până acum, Firea a negat că ar fi știut ceva despre azilele din Voluntari unde bătrânii erau maltratați.

Godei este acum arestat preventiv în dosarul deschis de DIICOT.

Leave a reply