Decizie radicală anunțată de Guvernul britanic. Amenzi pentru cetățenii care ies din țară fără motive justificate

Care sunt singurele motive acceptate
1
396

200 de lire sterline. Atât vor plăti, de luni, cetățenii care vor încerca să părăsească Marea Britanie fără motive întemeiate. Măsura face parte dintr-o nouă serie de restricții impuse de Guvernul britanic pentru combaterea răspândirii coronavirusului

 

Ministerul Transporturilor a anunțat vineri că, pentru a călători în străinătate, persoanele vor trebui să prezinte la aeroport un document justificativ.

Singurele motive acceptate pentru a călători în afara ţării sunt cele profesionale, medicale, educaţionale, voluntariatul sau funeraliile.


Amenzile anunțate se vor aplica și persoanelor care vor fi prinse că au mințit în legătură cu motivul deplasării.

Ca măsură de prevenire a importării de noi cazuri de COVID-19 şi a aducerii în ţară a unor noi variante ale coronavirusului de către persoanele care pleacă în afara ţării şi apoi se întorc, guvernul condus de Boris Johnson a decis interzicerea călătoriilor internaţionale neesenţiale până cel mai devreme pe 17 mai, notează Agerpres.

În cazul persoanelor care sosesc în Marea Britanie, acestea trebuie să intre în carantină în hoteluri special amenajate şi să facă cel puţin trei teste de COVID-19 înainte şi după sosire.

Marea Britanie se află printre cele mai afectate țări de pandemie din lume, cu un bilanț care depășește 4,2 milioane de infectări și 124.260 de decese.

1 comment

  1. oltean ca tine 10 martie, 2021 at 11:55 Răspunde

    Salut ! Către cititorii Lumii Libere :
    Oricum o priviți chestia e cam așa. Copiii celor care s-au căcat după 17.12.1989 în povestea românească , au averile dar au nevoie și de o poveste cool. ALTFEL MIROSUL DE INFECȚIE VA GENERALIZA COVIDUL NAȚIONAL și vorba lu’ Bulă – se ales bules de toate – N-are niciun rost să mai tragi de purcea , dacă din coteț vine miros de hoit. Oamenii cumsecade vor găsi o cale faină. EI JIGODIILE Aleluia !

Leave a reply